Conecteaza-te cu noi

Actual

Mercenarul Potra, îndemn la revoltă armată către militari: Ieșiți cu armele și arestați-i pe toți cei care au dat lovitura de stat

Published

on

Calin Georgescu Horatiu Potra

Horațiu Potra, șeful grupării de mercenari și mâna dreaptă a lui Călin Georgescu, a lansat duminică pe grupurile de comunicare cu angajații săi un mesaj prin care a cerut o acțiune armată din partea militarilor. El le-a cerut explicit militarilor să iasă cu armele și să îi aresteze pe ”cei care au dat lovitura de stat” după ce Biroul Electoral Central a admis contestația față de candidatura lui Călin Georgescu la prezidențiale.

”Mesaj către toți militarii români adevărații militari români care au jurat să-și apere patria și neamu, au depus un jurământ sacru: Ieșiți acum, ieșiți cu armele și arestați-i pe toți cei care au dat lovitura de stat. Absolut pe toți, arestați-i pe toți. Și dacă generalii voștri încearcă să vă oprească, arestați-i și pe ei. Rușine celor generali care până în acest moment nu au făcut nimic și au acceptat lovitura de stat. Ieșiți, militari români, respectați-vă jurământul. Nu sunteți singuri. Poporul e cu cu voi. Doamne ajută!”, a transmis Potra printr-un mesaj transmis pe grupurile de comunicare ale angajaților săi.

Vă reamintim că Horațiu Potra e dat în urmărire internațională după ce justiția din România a decis arestarea lui preventivă în dosarul instrumentat de Parchetul general.

De asemenea, este important să vă spunem și că procurorii Parchetului General îl acuză pe Horațiu Potra, șeful mercenarilor români și apropiat al lui Călin Georgescu, că a vrut să organizeze în 8 decembrie 2024 o acțiune violentă în fața Curții Constituționale, potrivit referatului pentru arestarea preventivă a membrilor grupării de mercenari. Procurorii arată că protestul împiedicat în urma unui apel la 112 era de fapt ”o acțiune de război hibrid, de natura să slăbească structura de putere a statului”.

foto: Romania Insider

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions