Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Mereni, ”țara lui Papură Vodă!” PSD vrea din nou alegeri!

Published

on

În această dimineață, cu începere de la ora 10.00, la sediul Primăriei Mereni trebuia să se desfășoare o nouă ședință a Consiliului Local, pentru reconvocarea supleanților consilierilor locali aleși în urma scrutinului din data de 5 iunie 2016. Reamintesc faptul că această întâlnire a avut loc în sala de ședințe a Primăriei, în prezența a doi delegați în partea Prefecturii Constanța. Și în decursul acestei zile, ca și la întâlnirile anterioare, au participat toți consilierii PNL, dar și cel al PMP, însă fără nici un rezultat pozitiv. Este posibil ca în scripte să figureze o persoană lipsă din partea consilierilor PNL, dar a fost vorba doar despre o întârziere de câteva minute. Nici de această dată, nu s-a putut desfășura o ședință normală, dat fiind faptul că  din partea PSD nu a participat nimeni. Potrivit viceprimarului PMP, Vasile Simonca, ”nu s-a putut face nimic, nici de această dată. Este foarte clar că PSD vrea din nou alegeri. Rușine să le fie PSD-iștilor, pentru că au cerut în instanță dizolvarea  consiliului și acum refuză să-l refacă. Care este miza? Se aplică legea junglei. Parcă trăim în țara lui Papură Vodă!”, a declarat profund mâhnit, Simonca.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions