Maşina în care se afla ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, se deplasa pe Autostrada Soarelui, în sensul de mers Bucureşti-Constanţa cu… 235km/h.
Miercuri, 3 august, în jurul orei 15.50, poliţişti din cadrul Biroului de Poliţie Autostrada A2, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe A2, sensul de mers Bucureşti – Constanţa, au depistat, la kilometrul 139, un bărbat, de 28 de ani, care conducea un autoturism, fiind înregistrat cu aparatul radar având o viteză de 235 km/h.
„Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.900 de lei, totodată fiindu-i reţinut, în vederea suspendării, permisul de conducere pentru 120 de zile”, transmite Biroul de presă al IPJ Constanța.
Martorii spun că în dreapta șoferului se afla chiar ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Șoferul a fost sancționat contravențional deja cu amendă în valoare de 2.900 de lei, totodată fiindu-i reținut, în vederea suspendării, permisul de conducere pentru 120 de zile.