Meteorologii au emis azi un mesaj nou de vreme severă. Potrivit specialiștilor, în intervalul 10 decembrie, ora 8.00 – 10 decembrie, ora 22:00, în Dobrogea și în estul Munteniei vor fi intensificări ale vântului.
În Dobrogea și în estul Munteniei vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 55…65 km/h, iar în zona litoralului și a deltei de peste 70 km/h.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
RECOMANDĂRI
În situația manifestării vântului puternic, recomandăm cetățenilor să evite deplasările și să se adăpostească în locuințe sau alte spații închise care le asigură protecția.
Pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autoturismelor se va realiza în zone ferite, la distanță față de copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate, care ar putea fi doborâți.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului FII PREGĂTIT (https://fiipregatit.ro/ghid/furtuna/) sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.