Pentru mâine, 30 noiembrie, a fost emisă o atenționare meteorologică valabilă în intervalul orar 5.00 – 20.00.
Mai multe județe din sud-estul țării se află sub cod galben ca urmare a fenomenelor vizate, respectiv ninsori moderate cantitativ și strat de zăpadă.
În intervalul menționat, în sudul și estul Munteniei și în cea mai mare parte a Dobrogei treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. Cantitățile de precipitații vor depăși, pe arii restrânse 15…20 l/mp. Spre seară aria ninsorilor se va restrânge către Dobrogea, unde temporar vântul va avea unele intensificări, cu viteze de 40…45 km/h, pe alocuri viscolind ninsoarea.
Notă: Precipitații slabe, sub formă de ninsoare se vor semnala în sud-estul Olteniei, sudul Moldovei și în restul Munteniei. Pe litoral vor fi precipitații mixte, iar în noaptea de luni spre marți vor predomina ninsorile.
Vremea se va menține deosebit de rece în prima parte a săptămânii, mai ales pe parcursul nopților și dimineților.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta