Conecteaza-te cu noi
OVIDIUS

Actual

Mica Unire a atras puțini oameni în Piața Ovidiu!

Published

on

Nu știu cum era, înainte de 1989, în Constanța marcată ziua de  24 ianuarie. În Ardeal, ne adunam cu mic cu mare și spre seară dansam Hora Unirii. Habar nu am ce însemna acest lucru pentru oficialități, nu prea ne păsa de ele, dar locuitorii erau fericiți că sunt români și că fac parte din România. Așa simțeam eu pe atunci! După evenimentele din decembrie 89, lucrurile s-au schimbat radical. Foarte puțină lume mai iese pe stradă pentru a dansa Hora Unirii, dar oficialitățile sunt prezente. Așa a fost și anul acesta, în Piața Ovidiu. Din fericire, pe lângă prefectul Nicolaescu, președintele Consiliului Județean, Horia Țuțuianu și viceprimarul municipiului Constanța, Costin Răsăuțeanu, au participat mulți reprezentanți ai instituțiilor de stat.   Au fost atât reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne cât și ai Ministerului Apărării Naţionale, ai serviciilor publice deconcentrate, consulare, partidelor politice, cultelor religioase, asociaţiilor de revoluţionari, veterani şi istorici. Prefectul judeţului Constanţa, Adrian Viorel Nicolaescu, a evocat printr-o alocuţiune importanţa actului istoric de la 1859 iar prof. dr. Costin Scurtu, directorul Muzeului Militar Naţional ”Regele Ferdinand I”–filiala Constanţa a prezentat, alături de un grup de copii îmbrăcați în costume populare, etapele înfăptuirii unirii. Manifestarea s-a încheiat cu o paradă militară, iar întreaga asistență s-a prins în hora unirii.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions