Judecătorul Alexandru Bogdan Arhip a fost suspendat pentru trei luni din magistratură pentru prestaţia sa în dosarul „Grădiniţa groazei”. Deşi recuzat în repetate rânduri şi criticat în presă, Arhip se încăpăţânase să emită mandate de aducere pentru minorii abuzaţi la Grădiniţa Micul Regat de pe strada Ion Raţiu din Constanţa. În caz existau filmări video care atestau că angajaţii Micului Regat au aplicat rele tratamente minorilor. Părinţii micuţilor au montat o cameră ascunsă în ochiul unui ursuleţ de pluş. Aşa au aflat cauzele pentru care copiii lor aveau comportamente anormale acasă, fiind ba apatici, ba nervoşi din cale afară: aceştia erau molestaţi, loviţi, târâţi pe jos şi agresaţi verbal. Deşi imaginile au fost difuzate de toate posturile de televiziune, Arhip a considerat că aceste probe nu sunt suficiente. În consecinţă, a cerut audierea minorilor, în speţă copii între trei şi şase ani. Întrucât părinţii s-au opus, judecătorul a emis mandate de aducere pentru minori, cerând Jandarmeriei să-i încarce în dubă şi să-i aducă la instanţă. Ca pe nişte infractori!
Judecătorul Lungu a încurajat comportamentul nedemn al lui Arhip, amendând părinţii
Judecătorul Cristian Lungu. Sursa foto: luju.ro
Ciudăţenii se mai întâmplaseră prin justiţia independentă de la Constanţa. În urmă cu mai mulţi ani, magistraţii locului au decis să reţină nişte victime, pentru a le proteja de furia unor interlopi. Interlopi care erau, bine mersi, în libertate, după ce se „omorâseră” pe holurile unui spital! Acest comportament discreţionar şi contrar drepturilor omului, nu doar că a fost tolerat la Constanţa, dar chiar a fost încurajat. Cum altfel să înţelegem că recuzarea lui Arhip a fost respinsă de colegul său Cristian Lungu de la Judecătoria Constanţa? Cum să înţelegem că Lungu i-a amendat pe părinţii care au cerut recuzarea lui Arhip, cu câte 500 de lei de căciulă, susţinând că aceştia şi-ar fi exercitat cu rea-credinţă acest drept procesual. Dar, iată că, unde a scuipat boierul, a pupat domnitorul. Căci CSM-ul le-a dat dreptate părinţilor, găsind că Arhip s-a comportat nedemn. Arhip plăteşte cu suspendarea, dar cel care i-a aprobat atunci conduita nedemnă nu suportă nicio consecinţă.
Arhip a încercat să-l pună în libertate pe medicul pedofil Boţ, care presta şi la Micul Regat
Procurorul de caz, Viorel Teliceanu. Sursa foto: ProTv
În timp ce emitea mandate de aducere pentru victimele de la Grădiniţa Groazei, acelaşi Arhip se străduia, cu repetiţie, să-l pună în libertate pe pedofilul Victor Emanuel Boţ, medic homeopat care presta şi la Micul Regat. Procurorul Viorel Teliceanu (foto) probase, inclusiv cu tehnică operativă, că acest Boţ şi-a dezgolit organele sexuale în faţa unui băieţel de şapte ani. Probase că Boţ violase o minoră de 13 ani, care făcea reflexoterapie la cabinetul său de pe strada Flămânda. „Inculpatul Boţ Victor Emanuel, profitând de calitatea sa de medic, a constrâns persoana vătămată, abuzând de încrederea şi influenţa sa asupra victimei, să se supună unui act sexual oral realizat de inculpat asupra victimei, totodată penetrând-o parţial cu degetul în vagin, fără a-i provoca deflorarea, ejaculând asupra victimei“. O altă minoră, de 11 ani, a fost abuzată într-un mod similar, mai puţin în ceea ce priveşte „ejacularea asupra victimei”.
O condamnare modestă pentru pedofil
Arhip a încercat în patru rânduri să-l pună în libertate pe pedofil, sub control judiciar, pe 27 iulie, 9 septembrie, 2 noiembrie şi 8 decembrie 2016. Însă toate tentativele sale au fost infirmate de Tribunalul Constanţa. Într-un final, acelaşi Arhip l-a condamnat pe pedofilul care lucra şi la Micul Regat, la 4 ani şi două luni de închisoare pentru acte sexuale cu minori, respectiv corupţie sexuală. Acuzaţiile de viol au fost respinse. De asemenea, acţiunea civilă a părţilor vătămate a fost respinsă. Parchetul s-a plâns că pedeapsa este prea mică, iar în momentul de faţă dosarul se află în apel. Spre comparaţie, antrenorul de handbal Ion Ţibru din Bucureşti a fost condamnat, pe fond, la 30 de ani de închisoare pentru că a violat şapte fete cu vârste între 11 şi 14 ani, în multe din cazuri exercitând doar o constrângere morală împotriva minorelor.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta