Midia Marine Terminal (MMT), companie membră a Grupului KMG International, a început lucrările de revizie la terminalul marin situat la 8,6 kilometri în largul Mării Negre şi care asigură aprovizionarea cu ţiţei a rafinăriei Petromidia – cea mai mare şi complexă unitate de profil din România.
”Folosim cele mai bune materiale pentru aceste lucrări, dezvoltate prin utilizarea tehnologiilor de top în domeniu, pentru că operarea terminalului marin are o importanţă strategică pentru toate operaţiunile desfăşurate de Grupul KMGI. Noile materiale vor asigura un flux constant de materii prime, în cele mai bune condiţii de siguranţă, atât pentru ansamblul tehnic, cât şi pentru mediul marin.”, a declarat Ioan Taus, director general al Midia Marine Terminal.
De altfel, compania pune mare accent pe componenta de mediu şi acordă o atenţie substanţială tuturor acţiunilor de prevenţie în domeniu. Din 2009, anul de început al operării terminalului, nu s-au înregistrat incidente în zona adiacentă terminalului, cu impact asupra mediului.
Pentru prevenirea potenţialelor riscuri de poluare, compania a implementat un set de proceduri stricte, inclusiv exerciţii şi planuri pentru combaterea deversărilor cu produs petrolier. Astfel, biodiversitatea din arealul litoral al Mării Negre, cât şi cel al Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării, aflat în imediată apropiere, sunt protejate de factorii de risc.
Lucrările vor dura aproximativ trei săptămâni
Lucrările vor dura aproximativ trei săptămâni, sunt desfăşurate cu personalul propriu și contractat al Midia Marine Terminal, peste 100 de oameni fiind implicaţi în proiect. Un rol foarte important îl au cei 21 de scafandri, dintre care 9 sunt specialişti cu experienţă angajaţi permanenţi ai companiei, care vor fi asistaţi pe perioada întregului proces de tehnicieni de scufundare, supervizori de lucrări, tehnicienii de cameră hiperbară, dar şi de personalul navigant de pe cele trei remorchere ale Midia Marine Terminal.
Mentenanţa va viza, în principal, schimbarea tuturor furtunurilor plutitoare şi submarine, peste 50 de piese care însumează aproximativ 600 de metri. Investiţia totală este estimată la circa 4,3 milioane USD, furtunurile marine cu dublă protecţie fiind produse de compania Yokohama, din Japonia.
Perioada optimă de exploatare a furtunurilor variază între 2 şi 8 ani, în funcţie de zona în care sunt montate şi de nivelul de stres mecanic la care sunt supuse, atât în timpul operării, cât şi în perioadele de repaus. Important de menţionat este că echipamentele care vor fi scoase din uz urmează să fie neutralizate, cu sprijinul unor firme specializate, conform reglementărilor în vigoare.
Peste 30 de nave de mari dimensiuni, descărcate în prima jumătate a anului
În prima jumătate a anului, la terminalul marin al companiei au fost descărcate peste 30 de nave de mari dimensiuni, cu capacitate de transport care variază între 100.000 şi 160.000 de tone. Acestea au transportat, pentru rafinăria Petromidia Năvodari, circa 2,6 milioane de tone de ţiţei, principala sursă fiind câmpurile petrolifere din Kazahstan.
La acest moment, capacitatea de stocare a ţiţeiului, în parcul de rezervoare aflat în proximitatea rafinăriei Petromidia, este la nivel maxim, fiind asigurate materiile prime necesare pentru operarea în condiţii optime a celei mai mari rafinării din România.
În cazul în care va fi nevoie de stocuri suplimentare de materie primă, Rafinaria Petromidia va putea folosi soluţii alternative pentru asigurarea necesarului, inclusiv din capacităţile de stocare aflate în Portul Constanţa.
”Terminalul marin deţinut de KMG International operează de aproape 15 ani, timp în care a fost folosit pentru a alimenta rafinăria Petromidia cu aproximativ 55 de milioane de tone de materii prime, sosite cu 650 de nave, cantităţi provenite, în mare măsură, din Kazahstan, cu sprijinul unicului acţionar al Grupului KMGI, compania naţională de petrol şi gaze KazMunayGas.
Terminalul este de tip Single Point Mooring (sistem singular de legare) şi este compus din dintr-o parte statică, fixată de fundul marii printr-un sistem de ancore, şi o a doua parte, la care se leagă nava, care poate gira liber în jurul părţii statice, cu ajutorul unui rulment masiv, în funcţie de vânt, curent şi valuri.
Debitul maxim de operare este de 7.000 m³/h, ceea ce înseamnă că o navă care transportă între 80.000 şi 160.000 de tone poate fi descărcată într-un interval de 24-36 de ore.
Pe lângă operaţiunile de descărcare a materiei prime, Midia Marine Terminal gestionează şi rampele de încărcare CF şi auto de pe platformele Petromidia şi Vega, dar si danele din portul Midia – danele 1-4 pentru descărcare materii prime şi dana 9 pentru încărcare de produse petroliere şi descărcarea de gaz petrolier lichefiat, respectiv etilenă, pentru activităţile de petrochimie. . Volumul transvazărilor prin rampele de încărcare / descărcare din rafinăriile Petromidia şi Vega depăşeşte, anual, 3,5 milioane tone de carburanţi şi GPL.”, au precizat reprezentanții Departamentului de Comunicare şi Relaţii Publice.