Premierul Mihai Tudose și-a prezentat demisia, în ședința CExN al PSD de luni, după ce i s-a retras încrederea prin votul colegilor săi. Cu doar 4 voturi împotrivă și 4 abțineri din 67 de lideri PSD prezenți la ședința de urgență a conducerii partidului, s-a votat pentru retragerea sprijinului politic pentru premierul Mihai Tudose. Astfel, Tudose și-a prezentat demisia, așa cum a anunțat la începutul ședinței CExN care a durat mai bine de 4 ore și care, potrivit informațiilor care au apărut pe surse din interiorul sălii de ședință, a fost una destul de tensionată. Prin această demisie, România pierde al doilea premier în doar… șapte luni de zile.
De asemenea, așa cum a anunțat liderul PSD Constanța și-a păstrat susținerea pentru Mihai Tudose.
“Merg la Palatul Victoria doar pentru a-mi lua și eu lucrurile. Situația s-a detensionat, miza nu mai există”, a spus Mihai Tudose la finalul ședinței. La Palatul Victoria, Tudose vicepremierul Marcel Ciolacu și-au scris demisiile.
De precizat că, în cadrul ședinței CExN liderii PSD au avut propuneri cu privire la înlocuitorul lui Tudose. Astfel, vicepremierul Paul Stănescu, actual ministru al Dezvoltării, ar putea fi propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru, după demisia lui Mihai Tudose. Până la desemnarea oficială a unei propuneri de premier, Stănescu este responsabil de o tranziție ușoară către un nou cabinet. Primul nume vehiculat pentru funcția de premier este cel al actualului ministru al Apărării, Mihai Fifor.
Mâine, la ora 11.00 are loc ședința PSD pentru desemnarea viitorului premier. Codrin Ștefănescu a anunțat că Liviu Dragnea nu va participa la ședință, prin urmare liderul formațiunii nu va face nicio propunere. Toate acestea după eșecurile propunerilor făcute pentru Sorin Grindeanu și mai apoi pentru Mihai Tudose.
“Mihai Tudose s-a comportat ireproșabil. A discutat cu demisia pe masă!”, a spus Codrin Ștefănescu într-o emisiune tv, la scurt timp după terminarea ședinței CExN.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta