Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, împreună cu lucrătorii vamali, bunuri vestimentare în valoare de aproximativ 1.700.000 lei, într-un automarfar sosit din Turcia cu feribotul.
În data de 08.02.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au participat la controlul amănunțit efectuat de către lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Constanța Sud la un automarfar cu semiremorca sosit din Turcia, cu feribotul, care avea ca destinatar o societate comercială din Ungaria.
În urma controlului, au fost descoperite 7.969 articole vestimentare ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Astfel, în data de 08.02.2021, poliţiştii de frontieră s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
”Bunurile, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, ar fi avut valoarea totală de aproximativ 1.700.000 lei.”, precizează reprezentanții Compartimentului Purtător de cuvânt.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta