Consilierul local al USR-PLUS Mihai Ochiuleț, membru al Adunării Generale a Acționarilor, a avut o surpriză imensă în timpul unei vizite la baza CT BUS. În timp ce încerca să se familiarizeze cu întreaga bază materială a societăţii, împreună cu Teodor Popa, consilier local al PNL, la un moment dat a observat un depozit cu uşile larg deschise și care era al Primăriei Constanţa. Ochiuleț spune că a găsim un munte de acte aruncate la întâmplare, în nişte condiții improrii. A răsfoit din curiozitate câteva, iar majoritatea erau acte originale – titluri de proprietate, rapoarte de evaluare, schițe cadastrale, contracte etc. După ce a aflat ce direcţie din cadrul primăriei se ocupă de acea hală cu destinaţie de „arhivă” şi l-a sunat pe responsabil, reprezentantul Consiliului Local fost luat la întrebări de angajatul Primăriei: „Ce aţi căutat acolo? Cine v-a permis accesul în depozit?“
„În calitate de consilier local municipal, ieri, am fost invitat de către directorul CT BUS într-o vizită la baza auto pentru a ne familiariza cu situaţia societăţii, având în vedere că fac parte din Adunarea Generală a Acţionarilor. Vizita a durat trei ore, iar în prima parte a ei am fost pe teren să ni se arate întreaga bază materială a societăţii. La un moment dat, am observat în incinta CT BUS un depozit cu uşile larg deschise şi l-am întrebat pe director ce se află acolo. Mi-a răspuns că este un depozit al Primăriei Constanţa unde se ţin diferite lucruri. Curios, împreuna cu Teo Popa, colegul meu, am intrat să vedem ce se afla în acea hală. Am rămas amândoi surprinși să găsim un munte de acte aruncate la întâmplare, în nişte condiții improrii. Am răsfoit din curiozitate câteva. Majoritatea erau acte originale – titluri de proprietate, rapoarte de evaluare, schițe cadastrale, contracte etc. În depozit erau şi muncitori. Am încercat să aflăm mai multe de la ei, dar ne-au răspuns că nu lucrează la Primărie şi nu cunosc situaţia. Am făcut câteva poze şi apoi am ieşit din depozit, urmând să ne interesăm de acest aspect. Lucru pe care l-am şi făcut. Astăzi am aflat ce direcţie din cadrul primăriei se ocupă de acea hală cu destinaţie de „arhivă” şi l-am sunat pe responsabil. M-am prezentat şi am fost luat la întrebări de angajatul primăriei: „Ce aţi căutat acolo? Cine v-a permis accesul în depozit?”, a sărit el. I-am expus cum au stat lucrurile şi cum am ajuns acolo şi l-am întrebat din nou care este situaţia acelor documente. Mi-a răspuns scurt că trebuie să facem cerere scrisă la secretariatul direcţiei, dacă dorim să aflăm. Mi-a spus, neoficial, că acele acte trebuie “topite”. În calitate de ales al municipiului Constanţa, desemnat de constănţeni să-i reprezint, precizez că voi face acea cerere. Pentru că este firesc să ştim cu toţii ce acte urmează să dispară pentru totdeauna din arhivele municipalității. Și este normal să aflăm dacă cineva ar avea ceva de ascuns.“, scrie Mihai Ochiuleț pe Facebook.