Joi, 21 martie 2019, inspectorii vamali de la Biroul vamal de frontieră Constanţa Sud, urmare a controlului fizic efectuat asupra mărfurilor aflate într-un container pentru o societate comercială cu sediul social în municipiul Bucureşti, au reţinut mii de produse.
Este vorba despre 2.880 seturi cosmetice – truse farduri, bunuri susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru marca URBAN DECAY – NAKED; – 1.008 bucăţi jucării interactive din plastic (pisică vorbitoare), bunuri susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru marca combinată TALKING TOM; – 2.952 bucăţi jucării din plastic, diverse (păpuşi cu accesorii, ceasuri), bunuri susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru marca L.O.L. Surprise !; – 500 seturi căşti fără fir cu acumulatori, bunuri susceptibile a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru design APPLE.
Valoarea totală a acestora, dacă ar fi fost comercializate la preţ de vânzare cu amănuntul este de aproximativ 228.480 euro.
”Conform prevederilor Regulamentului (UE) nr. 608/ 2013 şi a Legii nr. 344/ 2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reţinut bunurile contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.”, precizează Biroul de presă al Direcției Generale a Vămilor.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta