Pentru foarte mulți dintre noi, plaja de la Tuzla e una micuță, folosită de puțini turiști cunoscători dar și de localnici Cu toate acestea, începând din acest an, pe parcursul a cel puțin 4 zile (și spunem asta, deoarece nu toți turiștii vor sta doar 4 zile) aici va fi nebunie mare. Se va desfășura, începând din această seară, de la ora 18.00, Festivalul Dakini, un eveniment de anvergură internațională ce aduce laolaltă muzica chill, psy-trance și micro-house, dansul, peste 100 DJ, speakeri și artiști celebri, workshop-uri și cel mai mare „yoga village” din această zonă a Europei. Potrivit organizatorilor, Festivalul Dakini înseamnă libertate, diversitate, toleranță, conexiune, magie, armonie. Mai bine de 100 de DJ-I vin din întreaga lume pentru a mixa pe cele trei scene amenajate. Cele mai cunoscute nume internaționale, între care Desert Dwellers (SUA), Solar Fields (Suedia) și Gaudi (UK) vor mixa, timp de 4 zile și 4 nopți, fără oprire. Pe scena Psytrange vor fi Astrix, Avalon, Loud (live), DJ Tsubi, E-mantra, Dr Space, kroko, Gahabbi și DJ Driss. Pe scena Micro se vor auzi piesele lui Herodot, Priku, Piticu, Gescu, Arapu, Alexandra Suciu, Cap, Crihan, vlf, Nu Zau, Sepp, Charlie, Lizz Vincentiulian, Christopher Ledger, K!d Chriss și Mihigh. Scena cu muzică chill va fi completată și cu alți artiști, iar printre aceștia se numără Carbon Based Lifeforms, Vibrasphere, Kaya Project, Suduaya, Irina Mikhailova, Globular Bayawaka, Ancient Core, Kukan Dub Lagan, Johnny Blue și Zen Baboon. De asemenea, în perimetrul celor 15 hectare de plajă vor avea loc workshop-uri de dezvoltare personală, ateliere de pictură, un show aviatic spectaculos oferit de aerodromul Tuzla, cursuri de yoga oferite de maeștri indieni, tibetani și peruani. Cele 3 scene vor fi, cu siguranță, principalele puncte de atracție ale festivalului. Veniți de pe toate continentele și aflați pentru prima dată în România, cu ocazia Festivalului Dakini, cei peste 100 de DJ și artiști internaționali se vor bucura de atmosfera inedită de festival internațional la malul Mării Negre. Prin urmare, Dakini Festival, aflat la cea dintâi ediție, poate fi o oază de relaxare și distracție, o evadare din rutină, o experiență de pus în ramă alături de cele mai frumoase amintiri de vacanță. Biletul costă 355 lei pentru toate cele 4 zile și 4 nopți de distracție. Pentru minorii între 12 și 18 ani prețul este de 266,5 lei. Taxa de campare cort/rulotă este de 65 de lei. Cu câteva zile înainte de începerea festivalului, la Tuzla a început nebunia. Primarul Reșit Taner ne-a spus că nu te poți apropia cu mașina la o distanță mai mare de 400-500 de m. ”Sunt acceptate doar mașinile de intervenție. Deja este nebunie în zonă, pe cele trei căi de acces. Lumea a început să vină, deja sunt amplasate corturi și probabil mulți se vor caza și la localnici. Vor fi în jur de 10.000 de oameni.”, ne-a spus primarul Taner.