Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute, pe numele unui cetățean iranian, în urma descoperirii, împreună cu lucrătorii vamali, într-un container sosit din Pakistan, a unor cutii cu chibrituri în valoare de peste 641.500 lei.
În luna februarie, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Constanța Sud au efectuat, în baza analizei de risc, controlul amănunțit la un container sosit din Pakistan, având ca destinatar o societate comercială de pe raza județului Ilfov.
În urma controlului, au fost descoperite 2.753.000 cutii chibrituri, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute.
Astfel, poliţiştii de frontieră au extins cercetările și, în urma confirmării din partea titularului de marcă a faptului că bunurile aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute, în data de 19.03.2019, s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
De asemenea, s-a stabilit că administratorul firmei este un cetăţean iranian, în vârstă de 34 de ani.
Bunurile, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, ar fi avut valoarea totală de aproximativ 641.550 lei. Acestea au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta