Un militar român a fost găsit inconștient în pat, în baza militară Mihail Kogălniceanu din Constanța. Din primele informații, bărbatul de 43 de ani ar fi făcut stop cardiorespirator.
„Un gradat profesionist din cadrul Forţelor Aeriene Române a decedat, marţi, 14 februarie, în Baza 57 Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa. Caporalul clasa a II-a Marian Pascu era încadrat la Centrul 70 Geniu Pantelimon şi se afla în misiune în Baza 57 Mihail Kogălniceanu. Militarul, care se afla la odihnă, a fost găsit în patul său de colegi, în jurul orei 16,30, în stare de inconştienţă”, informează MApN. Personalul medical al bazei i-a acordat primul ajutor, militarul fiind ulterior preluat de către un echipaj SMURD. Cu toate eforturile echipelor medicale, caporalul nu a răspuns la manevrele de resuscitare, fiind declarat decedat, precizează sursa citată. Conform procedurilor, a fost sesizat Parchetul Militar Constanţa, cauza exactă a decesului urmând a fi stabilită după finalizarea procedurilor medico-legale. Comandantul unităţii de care aparţinea militarul a numit o comisie de cercetare a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Caporalul avea 43 de ani şi era angajat al MApN din anul 2006. Era căsătorit şi avea un copil de 12 ani, potrivit sursei citate de Agerpres. Conducerea Ministerului Apărării Naţionale îşi exprimă profundul regret pentru această pierdere şi transmite sincere condoleanţe familiei îndoliate, menţionează un comunicat al Ministerului Apărării.
Un echipaj Smurd C și un echipaj SAJ s-au deplasat la fața locului, însă pentru militar nu s-a mai putut face nimic. În jurul orei 17.48, medicii i-au declarat decesul caporalului. Acesta ar fi făcut stop cardiorespirator. Surse din anchetă spun că militarul s-ar fi înecat cu un măr și ar fi murit sufocat.
Ancheta a fost preluată de Parchetul Militar. Cercetările continuă pentru a se afla cu exactitate cum s-a petrecut tragicul accident.
foto cu rol ilustrativ