Ziua Recunoștinței a fost serbată la baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Militarii americani au petrecut după amiaza alături de oficialități din localitate, dar și de cei de la Constanța. Astfel, la invitația comandantului Black Sea Area Support team, colonel Vesely Murray, prefectul județului Constanța, Dumitru Jeacă, a participat la un prânz festiv organizat la baza americană, cu prilejul Zilei Recunoștinței, alături de primarul orașului Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu, de primarul Constanței, Decebal Făgădău și numeroși reprezentanți ai forțelor armate române.
„De Ziua Recunoștinței, ar trebui cu toții să ne luam un răgaz să reflectăm asupra binecuvântărilor pe care le primim în viața noastră. Eu sunt recunoscător pentru multe lucruri – pentru familia mea, pentru această mare națiune pe care o slujesc, partenerii și aliații excepționali cu care lucrăm aici și multe alte lucruri cu care m-a binecuvântat Dumnezeu”, a spus comandantul bazei militare, unde sunt trupe americane si canadiene. .
Prefectul județului Constanța a mulțumit pentru invitație și a întărit mesajul colonelului Murray cu vorbele unui mare gânditor cum că „nimic nu este mai onorabil decât o inimă recunoscătoare” și că, pe lângă a ne exprima gratitudinea în cuvinte, trebuie să nu uitam să și trăim mulțumirea prin faptele noastre.
Oficialii și militarii au mâncat împreună curcan și tort în popota și au mulțumit , în final, bucătarilor pentru bunătățile pregătite pentru această zi de sărbătoare.
…
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta