Conecteaza-te cu noi

Actual

Militarul dispărut și copilul înecat pe plaja de la Corbu au fost găsiți morți la Vadu

Published

on

În această dimineață, autoritățile din Constanța au fost anunțate că la Vadu, în dreptul Cherhanalei Pescarilor, doi turiști care se plimbau pe plajă au văzut cadavrul unui bărbat. Acesta era în slip și, cum am precizat și mai devreme – nu este exclus să fie militarul dispărut pe plaja de la Corbu, despre care se presupune că sărise în apă pentru a-l salva pe copilul de 14 ani care se îneca.

Imediat, în zonă s-au deplasat echipaje de salvare. Însă, până să ajungă la cherhana, la aproximativ 2 km distanță au descoperit trupul unui copil adus de valuri la țărm.

Potrivit SAJ Constanța, s-ar putea să fie vorba despre doi decedați: ”Mergând pe plajă pentru a găsi adultul despre care se știa că a fost adus la mal, a colegii de la SAJ au găcit copilul.  S-ar putea să fie vorba despre doi decedați”, a declarat medicul Claudia Tatarici.

Reamintim că de duminică seara, pe plaja de la Corbu a dispărut un copil de 14 ani. De asemenea, cam în același timp a dispărut și militarul Petru Cosma.

Reamintim că, potrivit unui comunicat de presă al MApN,  un militar din cadrul Batalionului 55 Apărare Antiaeriană „Someş” din Dej, aflat la un exercițiu de instruire la Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană de la Capu Midia, a fost declarat luni, 11 iunie, în jurul orei 19.00, absent nejustificat de la unitate.

Caporalul clasa a III-a Petru Cosma face parte dintr-un detașament dislocat de Batalionul 55 Apărare Antiaeriană din Dej la Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană, unde desfășoară, în perioada 4-15 iunie,  activități de instruire cu trageri de luptă.

Militarul s-a aflat în învoire legală duminică, 10 iunie, între orele 13.00 și 19.30, și nu s-a prezentat la unitate la expirarea perioadei de învoire.

Conducerea batalionului a luat de urgență măsurile prevăzute de proceduri în astfel de situații. Toate încercările de contactare și de căutare a militarului au fost fără succes.  Conform procedurilor legale, la împlinirea a 24 de ore de la ora prevăzută pentru întoarcerea la unitate, a fost raportată absența nejustificată a militarului și a fost sesizat Parchetul Militar.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions