Școlile se vor redeschide în condiții normale, anunță Ministerul Educaţiei, care nu are în vedere suspendarea cursurilor, trecerea în regim online sau în sistem hibrid. Joi a avut loc o întâlnire convocată de Ministerul Sănătății, la care ministrul Educației, Ligia Deca, a participat însoțită de secretarul de stat Sorin Ion. „Școlile se vor redeschide în condiții normale și nu avem în vedere suspendarea cursurilor, trecerea în regim online sau în sistem hibrid. În funcție de evoluția situației epidemiologice, vom avea în vedere încheierea unui protocol comun ME-MS.”, se arată într-o comunicare a Ministerul Educaţiei.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, astăzi, într-o conferință de presă, că în unitățile de învățământ din țară se va face triajul epidemiologic și a recomandat purtarea măștilor atât de către profesori, cât și de elevi.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a spus, de asemenea, că triajul epidemiologic trebuie să se facă acasă, de către părinți, și a spus că școala va începe luni, 9 ianuarie, pentru toată lumea și nu încurajează neparticiparea la cursuri.
Sursa: stiripesurse.ro
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta