Ministerul Mediului a lansat, ieri, în premieră, Programul Microbuze electrice pentru transportul elevilor. Bugetul pentru acest program este de 300 de milioane de lei pentru microbuze electrice școlare prin AFM. Conducerea ministerului precizează că este unul dintre programele finanțate de minister prin care se încearcă atenuarea impactului schimbărilor climatice și să se asigure un aer mai curat.
„Acest program vine în completarea programului Rabla Clasic, în completarea programului Rabla Plus și, mai nou, Rabla local. Practic, va asigura transportul elevilor spre școală și înapoi către locuințele lor, urmărind să schimbe comunitățile noastre în comunități din ce în ce mai verzi. Nu vom finanţa doar microbuze electrice, ci vom finanţa şi infrastructura aferentă acestora, mă refer la infrastructura de încărcare. Practic, pentru fiecare microbuz achiziţionat vom putea finanţa şi o staţie de încărcare electrică. Programul va începe efectiv la data de 8 septembrie. Până atunci, consiliile judeţene, împreună cu autorităţile publice locale ar trebui să pregătească documentaţiile de finanţare. Va fi deschis timp de două luni, între 8 septembrie şi 8 noiembrie”, a subliniat ministrul Mircea Fechet.
Finanţarea se acordă în funcţie de categoria unităţii administrativ-teritoriale din care face parte solicitantul, după cum urmează:
pentru unitățile administrativ-teritoriale cu un număr de elevi pe raza UAT-ului mai mic de 40.000, se acordă maximum 7 milioane lei;
pentru unitățile administrativ-teritoriale cu un număr de elevi pe raza UAT-ului între 40.001-60.000, se acordă maximum 15 milioane lei;
pentru unitățile administrativ-teritoriale cu un număr de elevi pe raza UAT-ului mai mare de 60.000, se acordă maximum 25 milioane lei.
Printre autoritățile locale care se află pe lista celor care vor primi un microbuz școlar se numără și cele din Mihail Kogălniceanu, care au aprobat în ședința Consiliului Local delegarea dreptului de depunere a cererii de finanțare a proiectului „Dotarea cu microbuze electrice pentru elevi a unităților de învățământ preuniversitar, care funcționează în localitățile eligibile de pe raza județului Constanța“.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta