Peste 1,2 milioane hectare sunt afectate de secetă într-un grad mai mare de 30%, dintr-un total de 2,9 milioane de hectare semănate în toamnă, iar despăgubirile pentru aceste suprafețe se vor da înainte de începerea campaniei de toamnă, a declarat, marți seara, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros.
“Am constituit acele comisii care constată pagubele produse de secetă și am totalizat în fiecare județ, în fiecare parcelă, la fiecare fermier, în fiecare comună și avem o situație finală: avem 1,2 milioane de hectare care sunt afectate într-un grad mai mare de 30% și mă refer la culturi semănate în toamna anului trecut, dintr-un total de 2,9 milioane hectare. Pentru aceste suprafețe, pe care acum le-am centralizat, vom aloca așa cum am spus, înainte de începerea campaniei de toamnă, vom da despăgubiri pentru toate aceste suprafețe care au fost calamitate de secetă”, a spus Oros, la B1 TV.
El a precizat că nu pot fi dați bani din fonduri europene pentru despăgubiri, însă Ministerul Agriculturii are asigurate în prezent fondurile pentru despăgubirile pe secetă, nu însă și pentru pagubele înregistrate în cazul inundațiilor din ultima perioadă, scrie Agerpres.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta