Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Ministrul Agriculturii: Avem 180 de milioane de lei pentru 2018 în programul “Tomate românești”

Published

on

Suma alocată în acest an pentru susţinerea producătorilor agricoli români să cultive tomate în spaţii protejate se ridică la 180 de milioane de lei, un buget similar cu cel din 2017, anul de debut al acestei program, însă numărul fermierilor doritori să intre în program s-a dublat, potrivit ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

“Avem şi în acest an un buget de 180 de milioane de lei, dar dacă anul trecut erau vreo 4.000 şi ceva de beneficiari care au dus ciclul până la sfârşit, până la aceasta dată anul cifra este dublă: peste 9.000 de fermieri doritori, de cultivatori de tomate în spaţii protejate. Deja s-au apucat de treabă, au prins curaj. Sunt oameni tineri, unii s-au lăsat de o altă activitate în care erau pregătiţi. (…) Programul Tomate l-am început exact cu un an în urmă. Nu le-am dat absolut nimic înainte, doar entuziasm. Entuziasm şi siguranţă. Vreau să îi felicit pe toţi aceşti fermieri excepţionali. Iată că a ajuns să fie vazut şi simţit atât de fermieri cât şi de consumatori. Evident, şi noi am fost serioşi în acordarea subvenţiilor. Este un alt circuit al documentelor faţă de cel de la APIA, unul mai lesnicios, care se află în mâna Direcţiilor Agricole (…) Este un angrenaj pe care l-am pornit şi sper să funcţioneze mai bine în acest an”, a declarat pentru AGERPRES Petre Daea.

Ministrul Agriculturii a precizat că la sfârşitul anului trecut MADR a reuşit să onoreze toate obligaţiile pe care le-a avut faţă de fermieri, iar piaţa a fost alimentată în extrasezon cu peste 50.000 de tone de roşii.

“Le-am dat imediat banii şi am reuşit să aducem pe piaţă peste 50.000 de tone de tomate produse în România în extrasezon. Un lucru extraordinar de important, deoarece consumul din România se realizează din patru surse. Prima, tomatele din sere – unde avem o suprafaţă destul de mică pentru că s-au distrus de-a lungul vremii şi se vede asta cu ochiul liber. Cea de-a doua sursă este cea din spaţii protejate, din solarii neîncălzite, a treia sursă, din câmp, care are o perioadă scurtă datorită variaţiei temperaturii şi umidităţii, iar cea de-a patra: importul. Noi nu suntem în stare în România să realizăm de la 1 ianuarie până la 31 decembrie consumul pentru acest produs. (…) nu sunt condiţii pentru România. În extrasezon nu ne putem duce decât cu sere, care sunt investiţii costisitoare. Dar am extins sezonul prin proceduri stabilite în actul normativ să aducem produse pe piaţă până la sfârşitul lunii mai”, a spus Daea.

Advertisement
usr

‘Tomate în spaţii protejate’ a fost programul lansat de ministrul Agriculturii, Petre Daea, odată cu preluarea mandatului la minister, la începutul anului 2017, tocmai pentru a susţine produsele deficitare, pe care România le importă masiv. Acesta s-a dovedit a fi un program extrem de apreciat de legumicultori.

Conform datelor oficiale, cantitatea de roşii proaspete livrate în 2017 de către beneficiarii programului de tomate româneşti a depăşit 50.000 de tone, iar suma plătită către cei peste 8.000 de legumicultori a fost de circa 23,667 milioane de euro. În primul ciclu de producţie din cadrul programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate derulat în anul 2017 s-au înscris 4.397 beneficiari, iar în ciclul al doilea un număr de 3.627 beneficiari.

Ministerul de resort a anunţat că toţi cultivatorii de tomate în spaţii protejate vor beneficia şi în 2018 de schema de ajutor de minimis prevăzută pentru acest sector, respectiv de 3.000 de euro/beneficiar/an.

România a importat 59.369 tone de roşii în primele nouă luni din 2017, o cantitate aproape similară faţă de aceiaşi perioadă din 2016 (59.075 tone), în timp ce exporturile au fost nesemnificative, respectiv de numai 262,2 tone, potrivit balanţei comerciale cu produse agroalimentare, consultată de AGERPRES.

Valoarea importurilor de tomate în stare proaspătă sau refrigerată consemnată după primele trei trimestre din 2017 a depăşit 65,46 milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, când a totalizat 54,54 milioane de euro. Încasările din exporturile de tomate pe pieţele intra şi extracomunitare au atins în perioada analizată de 254.462 euro, în creştere cu 47% faţă de 173.053 euro înregistrate în perioada similară a anului 2016, când a fost exportată o cantitate de 301,5 tone.

Conform datelor statistice, consumul mediu de tomate pe locuitor în România se ridică la 31 de kilograme, faţă de 34,5 kg în UE, iar producţia reprezintă 20,27% din producţia totală de legume produsă în România.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions