Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Ministrul Apărării: Italia va trimite două dragoare în Marea Neagră pentru depistarea minelor

Published

on

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat marţi că Italia va trimite două dragoare maritime şi un vas comandant pentru depistarea eventualelor mine care plutesc în derivă în Marea Neagră şi a subliniat că România este pregătită pentru a face faţă unei asemenea situaţii, având vase şi elicoptere care patrulează zona.

“În acest moment există o organizare, atât din partea noastră, cât şi o organizare internaţională, pentru că este vorba de un incident care nu este numai în apele teritoriale ale noastre. Noi avem în acest moment 3 vase, un puitor de mine şi vase pentru dragare care patrulează în Marea Neagră. De asemenea, s-au luat măsuri pentru patrulare aeriană în Marea Neagră, sunt elicoptere care, conform unui plan, survolează în spaţiul Mării Negre şi încearcă să descopere dacă există mine. Nu avem în acest moment o semnalare astăzi, chiar dacă sunt surse care anunţă că ar putea să fie mine în larg care să ajungă mai târziu pe teritoriul nostru şi mult mai târziu pe teritoriul Bulgariei sau în Bosfor. Am vorbit ieri şi cu ministrul italian al Apărării, care a pus deja în discuţie să ne trimită două dragoare în Marea Neagră şi un vas comandant, probabil. Deci, suntem pregătiţi”, a afirmat Dîncu, la Parlament, citat de AGERPRES.

El a spus că dragoarele patrulează şi receptează, dacă este cazul, minele care plutesc în derivă pe mare.

“Avem şi noi aşa ceva, dar e vorba de suprafaţă destul de mare pe care trebuie să o monitorizăm, de aceea este nevoie de cât mai multe. Probabil că şi Turcia va proceda la fel, cred că şi bulgarii”, a adăugat Dîncu.

Advertisement
usr

Ministrul a susţinut că nu crede că, “în acest moment, există un pericol foarte mare”, menţionând că “nu au fost semnalate noi mine”.

“Ştiu că şi reprezentanţii Armatei şi Ministerul de Interne, IGSU au luat legătura cu operatorii economici din porturi, de exemplu pentru instruire în acest sens, platformele marine, de asemenea, au fost instruite pentru modul de a se apăra în cazul apariţiei unei mine şi cred că în acest moment nu este un pericol care nu se poate gestiona. Sunt gestionabile aceste situaţii”, a mai spus Dîncu, potrivit AGERPRES.

Foto: Forțele Navale Române/ Mina neutralizată ieri în Marea Neagră

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions