Ministrul Apelor, Ioan Deneş, a luat la pas plajele de pe litoralul românesc și a transmis că singurele probleme au fost găsite în stațiunea preferată a turiștilor care preferă vacanța la mare, Vama Veche. Aici, Deneș a spus că două porțiuni trebuiau remediate, iar cei care închiriaseră sectoarele respective începuseră deja lucrul. În același cadru, ministrul a spus că dacă apar alte probleme, operatorii acelor suprafeţe vor primi un avertisment şi dacă nici până vineri în jurul prânzului nu le remediază, atunci vor fi sancţionaţi.
Ioan Deneş a verificat și plajele din stațiunea Mamaia și a declarat următoarele:
“Am fost la Vama Veche. Acolo au fost două porţiuni mici, mai trebuiau câteva remedieri. (…) Acolo au fost doi utilizatori care nu au finalizat această amenajare de plajă, dar sper ca până la ora asta şi-au terminat această activitate. Oricum am dispus ca până la ora 18 să se verifice toate plajele inclusiv cele care sunt închiriate către utilizatori, iar dacă până la ora 18 nu finalizează această parte, care este obligaţia dumnealor vor primi avertisment, iar mâine la prânz dacă nu îşi vor finaliza ceea ce am stabilit împreună că trebuie să finalizeze vor primi şi amendă”, a afirmat ministrul”, a declarat ministrul Deneș.
El a precizat că pe sectoarele respective din Vama Veche nu fusese curăţată plaja de alge şi de mici deşeuri.
“Sunt sectoare de plajă de o dimensiune mică, în care încă nu terminaseră de curăţat plaja de alge, de mici deşeuri, nu erau lucruri care nu se putea remedia. Chiar au făcut o mobilizare a personalului care îl aveau la dispoziţie şi au început să lucreze. Când am plecat noi de acolo mai aveau mici retuşări. Oricum au rămas oameni de-ai noştri acolo să monitorizeze”, a menţionat Ioan Deneş.
Amintim că Hristu Uzun a comunicat faptul că pe plajele de pe litoralul românesc au fost efectuate lucrări de reabilitare și că tot ce aparține de ABADL intră în parametrii solicitați prin legislație.
Citiți și:
Sezonul estival 2018, pregătit în jumătate de oră dintr-un birou al Prefecturii Constanța
Facem precizarea că unii dintre turișii care își petrec minivacanța de 1 Mai au venit pe litoral încă de ieri. Astăzi, stațiunile de pe litoralul românesc, dar și drumurile care vin spre Marea Neagră vor fi pline de petrecăreți.
sursa foto: news.ro
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta