Fondurile europene pentru agricultură care au intrat în România până la această dată se ridică la 3,3 miliarde de euro, ceea ce este un rezultat bun, onorant și onorabil, dar care ne solicită în continuare multă atenție, a declarat, vineri, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, în conferința de bilanț.
“Creșterea gradului de absorbție al fondurilor europene este cel de-al doilea obiectiv pe care l-am realizat, după un grad de absorbție de 99,9% pe FEGA. La FEADR, fondul care susține PNDR, ne-am propus 1,550 miliarde de euro și mai avem o cerere de restituire în valoare de 627 de milioane euro. Acestă sumă și cu cele primite în țară până la această dată aduce România la o sumă de 3,33 miliarde de euro din fondurile europene pentru agricultură. Un rezultat bun, onorant, onorabil, dar care ne solicită în continuare multă atenție, multă muncă și stăruință în așa fel încât să ne facem datoria”, a spus ministrul Daea citat de agerpres.ro.
În ceea ce privește FEPAM, ministrul a anunțat că pe ultima sută de metri s-a reușit absorbția unei sume de 11 milioane de euro.
“Prin FEPAM, am reușit să luăm zilele acestea aproape 11 milioane de euro. Sunt bani care au intrat în țară. Este un succes pe ultima sută de metri”, a spus ministrul Agriculturii.
Prin FEGA, până în prezent s-au plătit 964,8 milioane de euro unui număr de 749.315 beneficiari, reprezentând avansul de 70% din subvențiile pe suprafață.
Potrivit sursei citate, România a fost anul trecut de trei ori pe primul loc la accesarea fondurilor europene.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta