Ionuţ Mişa, noul ministru al Finanţelor Publice, este criticat de fostul său şef din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Gelu Diaconu, fostul preşedinte al ANAF în perioada 2012-2016, este cel care l-a schimbat pe Mişa din funcţia de director al Direcţiei Mari Contribuabili.
“Eu îl creditez ca pe orice tânăr cu intenţii, dar dacă părerea mea era una favorabilă, nu l-aş fi schimbat din funcţia de director general al Direcţiei Mari Contribuabili din ANAF, care aduce aproape 50% din veniturile bugetare. O lungă perioadă de timp, în mod sistematic, nu îşi realiza programul, dar asta nu e neapărat poate în directă legătură cu activitatea domnului Mişa. L-am simţit că se opune reformării singurei structuri rămasă aproape intactă faţă de stadiul în care am găsit-o eu în 2012. (…) Domnul Mişa, chiar dacă are cunoştinţe oarecum adecvate, mi se pare o soluţie foarte proastă ca ministru de Finanţe. Îmi părea că stă mai mult pe la uşile mai-marilor zilei decât la serviciu, comportamentul unui pilos care îmi displace, mai ales cineva care trebuie să fie specialist şi mai puţin conectat la relaţiile politice sau din afară instituţiei”, a declarat Gelu Diaconu, într-un interviu pentru HotNews.