Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Ministrul de Interne a transmis mobilizarea: Aproape 14.000 de poliţişti şi jandarmi vor fi pe teren în noaptea de Înviere

Published

on

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a afirmat că aproape 14.000 de angajaţi ai MAI vor asigura ordinea şi liniştea publică pentru peste 12.300 de lăcaşuri de cult unde vor fi manifestări religioase de Paşte. În acest sens, ministrul Bode a declarat, marţi, la începutul videoconferinţei cu prefecţii, că din 26 aprilie au început acţiuni de instruire a reprezentanţilor Bisericii pentru limitarea răspândirii COVID-19.

“Perioada pe care o traversăm va rămâne plină de provocări, de aceea vă cer mobilizare maximă pentru a gestiona cu succes misiunile care vă sunt încredinţate. Este important să colaboraţi cu autorităţile locale, cu reprezentanţii cultelor religioase, astfel încât să existe o coordonare eficientă şi susţinută pe parcursul acestei săptămâni şi să preîntâmpinăm situaţii critice. Începând de luni, 26 aprilie, la nivelul structurilor teritoriale sunt în derulare acţiuni de instruire a reprezentanţilor Bisericii, precum şi a operatorilor economici cu privire la prevederile cadrului normativ incident în vederea prevenirii şi limitării răspândirii COVID-19”, a precizat Bode, potrivit news.ro.

Ministrul de Interne a menţionat şi care sunt efectivele care vor acţiune la manifestările religioase de Paşte.

“Măsurile de ordine şi siguranţă publică, precum şi cele de prevenire şi stingere a incendiilor vor fi asigurate de către 13.922 de efective ale MAI pentru 12.352 lăcaşe de cult unde sunt preconizate a se desfăşura manifestări religioase la care se estimează că vor participa peste 1,7 milioane de persoane. O foarte bună mobilizare este crucială pentru a depăşi cu bine această perioadă solicitantă. Aşteptările din partea cetăţenilor sunt foarte mari, presiunea căreia trebuie să îi faceţi faţă în context pandemic pe care îl traversăm este în continuare foarte mare. De aceea, vă solicit să trataţi cu profesionalism şi responsabilitate fiecare acţiune operativă. Prezenţa efectivelor MAI pe teren are în principal o componenteă preventivă, de a asigura protecţia cetăţenilor şi un climat de linişte şi ordine publică. Să nu uitaţi că veţi fi repere pentru cea mai mare parte a cetăţenilor. De aceea, este important să acţionaţi proactiv, responsabil, cu calm şi în mod profesionist. În caz contrar, nu voi ezita să cer sancţionarea celor responsabili”, a mai afirmat Bode.

foto: ilustrativ

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions