Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, anunță că lucrările la viitorul stadion „Gheorghe Hagi“ vor începe în această toamnă

Published

on

stadion gheorghe hagi

Guvernul a aprobat, aseară, o serie de acte normative prin care a alocat în total aproximativ opt miliarde de lei pentru continuarea a mii de proiecte de investiții aflate în diferite faze de implementare. Printre acestea se numără și viitoarea arenă „Gheorghe Hagi“ din Constanța. Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, a declarat înainte de ședință că a solicitat 5 miliarde de lei pentru încheierea contractelor de achiziție publică și a actelor adiționale la contractele în derulare, aferente obiectivelor de investiții realizate prin PNCIPS. Această măsură va contribui la semnarea unor contracte pentru obiective majore de investiții, precum Stadionul ”Gheorghe Hagi”, Stadionul ”Nicolae Dobrin” sau patinoarul de la Sf. Gheorghe, în condițiile în care, în prezent, pentru 220 de obiective de investiții se așteaptă încheierea contractelor de finanțare, a spus ministrul.

„Pentru Compania Națională de Investiții astăzi am primit credite de angajament în valoare de cinci miliarde de lei. În felul acesta putem să semnăm trei contracte, care au parcurs procedurile de achiziție, şi o să le nominalizez pe cele mai mari. Este vorba despre Stadionul “Gheorghe Hagi” din Constanța, este vorba de Stadionul “Nicolae Dobrin” din Piteşti, precum şi de semnarea contractului pentru Patinoarul artificial din Sfântul Gheorghe, județul Covasna. Toate aceste proiecte au o valoare de aproximativ 1,1 miliarde de lei. De asemenea, din sumele pe care le avem astăzi alocate putem să încheiem acte adiţionale şi, de asemenea, contracte pentru procedurile de achiziţie care au fost finalizate din mai multe localităţi. Avem, dacă ar fi să ne raportăm la proiectele mari care sunt derulate prin programele naționale ale Companiei Naționale de Investiții, putem să enumerăm drumul județean Valea Doftanei, care face legătura între județul Prahova – Brădet și județul Brașov, care contribuie la decongestionarea drumului de pe Valea Prahovei, restaurarea Palatului Universității din Brașov, consolidarea Cazinoului din Constanţa, reabilitarea, modernizarea şi extinderea, construirea şi dotarea Spitalului Clinic de Urgenţă “Dr. Agrippa Ionescu”.“, a completat Adrian Veștea după ședință.

Întrebat când ar putea începe lucrările la noul stadion de la Constanța, ministrul Dezvoltării a răspuns: „Procedura de achiziție este finalizată. În momentul în care vom avea sumele necesare, urmează să semnăm contractul și ulterior vor urma aceleași proceduri prealabile oricărei investiții, organizare de șantier și grafic de execuție pe care îl vom prezenta în momentul semnării contractului.“

„Reporter: S-ar putea întâmpla acest lucru după rectificarea bugetară?

Advertisement
usr

Adrian Veştea: Nu, practic s-au făcut. Astăzi avem sumele alocate. Urmează ca, în perioada următoare, să primim limită pentru creditele de angajament și în felul acesta să putem semna toate cele trei contracte despre care vorbeam.

Reporter: Deci până la finalul acestui an.

Adrian Veştea: Cu siguranță, până la finalul lunii viitoare cred sau mai devreme.“

Reamintim faptul că proiectul este realizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții și are valoarea de 379.000.000 lei fără TVA, fiind și cofinanțat de la bugetul local. Dacă va fi aprobată suplimentarea cofinanțării, contribuția municipiului Constanța va ajunge la 52.461.127, 96 lei fără TVA.

La finalizarea lucrărilor, Constanța va avea o arenă ultramodernă, cu o capacitate de 18.190 de locuri, care va putea găzdui evenimente sportive și culturale majore.

Advertisement
usr

Principalele zone funcţionale și cerințe vor fi stabilite în conformitate cu reglementările UEFA pentru asigurarea cerințelor de clasificare UEFA 4 (nivel maxim).

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions