Ministrul Educației Naționale, Liviu Pop, a declarat vineri, la Craiova, că ideea de a exista un singur manual școlar prinde contur și nu are nicio problemă să înainteze Guvernului proiectul de lege prin care să existe un singur manual școlar la fiecare disciplină din programul cadru.
“Programul de guvernare PSD-ALDE se pliază pe așteptările colegilor noștri din învățământul preuniversitar, plecând de la resursa umană, continuând cu baza materială și formarea profesorilor și îmbunătățirea legislației coroborată cu debirocratizarea. Au fost dezbateri ample pe legea manualului școlar, vizavi de manualul unic sau manualul de bază și alte manuale și, așa cum era de așteptat, ideea de a avea un singur manual școlar deja prinde contur și nu am nicio problemă să îi înaintez Guvernului României proiectul de lege prin care să avem un singur manual școlar la fiecare disciplină din programul cadru. Tot ceea ce înseamnă trunchi comun pentru elevii din România să aibă la bază un singur manual”, a spus Liviu Pop, citat de agerpres.ro, într-o conferință de presă, după o întâlnire cu cadre didactice din mai multe județe din sudul țării.
Ministrul Educației a subliniat că pentru aceia care doresc manuale alternative cadrul legal le permite ca pe banii lor să facă manuale alternative, dar statul are obligația, în conformitate cu Constituția, prin MEN, pentru fiecare elev să asigure un manual școlar la programa școlară în baza curriculei naționale.
Pop a adăugat că profesorii care vor realiza manuale și auxiliare curriculare vor avea punctaj pentru gradație de merit. De asemenea, ministrul Educației a mai afirmat că în acest moment nimeni nu poate garanta că manuale de azi ale elevilor sunt în conformitate cu programa școlară, pentru că nu au fost filtrate. “Azi nimeni nu poate garanta că ceea ce a ajuns pe băncile elevilor este în conformitate cu programa școlară, pentru că nu au fost filtrate de nimeni. Noi am pus două filtre în baza programelor școlare: unul, la nivel național pentru cei care vor să contribuie din exterior cu material pentru sistemul de educație și cei care vor să îl pună gratuit la dispoziția școlii. Acum două săptămâni am aprobat toate acele auxiliare folosite în bibliotecile școlare, inclusiv Gazeta matematică. Procesul pentru cei care nu și-au depus documentele se va relua în fiecare an, în august și februarie se pot face depuneri de proiecte pentru resursa educațională externă, deschisă sau evaluată național. E un demers greu, pentru că se desfășoară în timpul anului școlar”, a mai afirmat Liviu Pop.
Ministrul Educației Naționale a participat vineri, la Craiova, la o dezbatere regională având ca teme legea educației naționale, a manualului școlar, mobilitatea personalului didactic pentru 2018-2019, gradații de merit și politici educaționale, unde au fost prezenți reprezentanți din minister, inspectori școlari de la IȘJ-uri din
județele Argeș, Călărași, Vâlcea, Mehedinți, Dolj, Olt, Dâmbovița, Teleorman și Giurgiu și la o întâlnire la care au participat aproape 250 de directori și directori adjuncți din școlile din Dolj.