Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții va fi gestionat de Ministerul de Finanțe, iar ministerele care au administrat până acum companiile din cadrul fondului vor păstra anumite competențe legate de coordonare. Anunțul a fost făcut de către ministrul Energiei, Toma Petcu, la conferința Focus Energetic.
“Prin programul de guvernare, unul din obiectivele strategice este fondul suveran de investiții, important pentru dezvoltarea economică a României, care va fi un motor economic de dezvoltare. Din punctul meu de vedere, toate companiile, nu doar din domeniul energiei, pentru că vorbim de un fond de investiții la nivel general, toate companiile care sunt pe profit, care au capitalizare puternică din orice domeniu, ar trebui să fie în acest fond, aceasta în funcție de comunicarea pe care o vom avea cu Comisia Europeană și în funcție de deciziile privind competiția, să nu creăm probleme”, a spus ministrul, la conferința Focus Energetic.
El arătat că în ședința de Guvern de vineri s-a prezentat acest fond în primă lectură, urmând ca Guvernul să ceară punctul de vedere al Comisiei Europene cu privire la acest proiect, conform Agerpres.ro.
“Fondul suveran, pentru că este un fond de investiții, trebuie să fie la Ministerul de Finanțe, pentru că Ministerul de Finanțe trebuie să gestioneze acești bani. În general, toate activele, tot patrimoniul statului român, se gestionează de Ministerul de Finanțe, ca urmare ar trebui să fie la Ministerul de Finanțe”, a răspuns Petcu, întrebat cine va gestiona fondul. Totodată, acesta a arătat că ministerele de resort vor continua să aibă anumite competențe în coordonarea companiilor.
“Ar putea să existe o mică fractură de colaborare și de comunicare între ministerele de linie și companiile care vor fi la fondul suveran. (…) Am avut o discuție cu domnul Tudose când era ministrul al Economiei despre legătura care ar trebui să existe între ministerele noastre și companiile care vor face parte din fond și am stabilit ca, prin hotărârea de Guvern care se va elabora ulterior Legii pentru organizarea și funcționarea fondului, aceste ministere trebuie să-și păstreze anumite competențe asupra companiilor legate de coordonare, modul de cooperare, lucruri care vor fi stabilite în cadrul unei comisii tehnice de specialitate. Dar vom păstra în continuare aceste legături între ministerele de linie și companiile care au aparținut acestor ministere și se vor duce către fondul suveran”, a susținut Petcu.
De asemenea, și premierul a avut un punct de vedere vivazi de acest subiect. Mihai Tudose a informat că Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) va fi concretizat până în septembrie în proiect de lege și trimis spre Parlament.
La rândul său, ministrul Economiei, Mihai Fifor, a spus că FSDI este “elementul central” al Programului de guvernare 2017 — 2020, document propus de partidul din care acesta face parte.
“Acest fond este o măsură de stimulare economică prin care, în urma atragerii de capital din piața financiară internă și internațională, vor putea fi constituite surse de finanțare pentru proiecte de investiții profitabile și sustenabile, ce vor antrena un efect de multiplicare în economie, conducând la dezvoltare, în paralel cu creșterea veniturilor bugetare. Ideea creării Fondului Suveran de Investiții a fost agreată și de instituțiile europene și internaționale”, a arătat Fifor.
Potrivit lui Fifor, FSDI va avea forma unei societăți pe acțiuni cu unic acționar — statul român, pe întreaga durată de funcționare. “Scopul Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții este să finanțeze din surse proprii și din fonduri atrase proiecte de investiții rentabile și sustenabile în diverse sectoare economice. Finanțarea se face din venituri obținute din dividende încasate de la societățile din portofoliul acestuia, din cele rezultate din operațiuni cu instrumente financiare proprii și din cele emise de alte entități, din venituri din vânzarea de pachete de acțiuni din portofoliu, din împrumuturi, inclusiv prin emiterea de obligațiuni și din alte surse”, a precizat Fifor.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta