Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Ministrul Energiei reloaded. Ce spune despre construcția reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă

Published

on

Strategia energetică a României va defini marile obiective de investiţii din sectorul energetic, cum ar fi reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, hidrocentrala cu acumulare prin pompaj de la Tarniţa şi un nou grup pe huilă la termocentrala Rovinari, a declarat, miercuri, ministrul Energiei, Anton Anton, într-o conferinţă pe teme de profil.

“La nivelul Ministerului Energiei, specialiştii noştri lucrează în aceste luni la finalizarea Strategiei energetice a României. Strategia acoperă perioada 2017-2030 cu perspectiva anului 2050. Draftul de strategie realizat în anul 2016 trece printr-un proces de actualizare şi completare. Nu avem voie să fim timizi. Avem resurse, trebuie să avem curaj. Viziunea Strategiei energetice este de a creşte sectorul energetic în termeni de sustenabilitate. Iar creşterea sectorului energetic înseamnă construirea de noi capacităţi şi modernizarea capacităţilor existente în ceea ce priveşte producţia, transportul şi distribuţia energiei. Înseamnă, de asemenea, încurajarea şi creşterea consumului intern în ceea ce priveşte eficienţa energetică şi, nu în ultimul rând, exportul de energie electrică”, a spus ministrul citat de agerpres.ro.

Potrivit acestuia, la actualizarea şi completarea draftului existent lucrează un grup din care fac parte specialişti din minister, precum şi experţi din companiile energetice şi din alte instituţii ale statului.

“În strategie vor fi definite marile obiective de investiţii din sectorul energetic, cum ar fi grupul de 600 MW de la Rovinari, unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă, hidrocentrala cu acumulare prin pompaj de la Tarniţa-Lăpuşteşti. (…) Finalizarea strategiei este o urgenţă. Ne-am propus să accelerăm procesul de definitivare a ei în vederea aprobării cât mai grabnice”, a susţinut Anton, conform aceleiași surse.

Advertisement
usr

Oficialul a adăugat că Uniunea Energetică ne integrează într-o piaţă regională şi europeană bazată pe regula liberei circulaţii a mărfurilor, dar şi pe standarde ridicate în ceea ce priveşte eficienţa energetică şi protecţia mediului.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions