Conecteaza-te cu noi

Societate

Ministrul Finanțelor anunță RESTRUCTURĂRI MASIVE în sectorul bugetar

Published

on

România poate în doi ani de zile să elimine deficitul bugetar de 28 de miliarde de lei, dacă vor fi restructurate zonele în care banul public este cheltuit într-un mod nejustificat, a declarat joi ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici, la Antena 3.

„Le spunem și celor de la Fondul Monetar Internațional că România poate cam în doi ani de zile să își stingă deficitul de 28 de miliarde de lei. Suma nu este mare, dacă stăm cu toții să vedem acele zone în care banul public se cheltuie într-un mod nejustificat” a spus ministrul citat de jurnaliștii de la stiripesurse.ro.

În context, ministrul a vorbit despre creșterea economică și de nevoia de accelerare a investițiilor, mai ales în zona publică.

„Este nevoie de accelerarea investițiilor, mai ales în zona publică, în transporturi sau în sănătate, pentru a face creșterea economică sustenabilă. Inca mai sunt de făcut eforturi, in noul context politic lucrurile se așează, oamenii se apucă de treabă, încep să își reia încrederea în economia din România”, a zis el.

Teodorovici a spus că nu finanțarea este motivul pentru care proiectele de infrastructură nu se realizează, ci din cauza capacității slabe a unor structuri cum sunt compania de drumuri sau cea de căi ferate, care nu se mobilizează suficient.

Un euro în proiecte de infrastructură aduce doi euro în economie, a spus ministrul.

Bugetul general consolidat a încheiat anul trecut cu un deficit de 27,3 miliarde lei (5,85 miliarde euro), reprezentând 2,88% din PIB.

O delegație a FMI s-a aflat în ultimele zile în România, pentru a face evaluări asupra mersului economiei. (sursa: stiripesurse.ro)

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions