În cursul zilei de azi, ministrul Apărării Naționale – Mihai Fifor – a vizitat Spitalul Militar Constanța și Comandamentul Flotei, însoțit fiind de șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Alexandru Mîrșu.
Spitalul militar este una dintre cele mai vechi instituții de acest fel din țara noastră (atestat documentar ca entitate medicală din 1882 și înființat oficial de Ministerul de Război în 1919), cu un rol important în rețeaua medicală militară națională. Pe lângă efectivele Marinei Militare Române și alte unități ale Forțelor Terestre și Aeriene care sunt arondate spitalului pentru asistența medicală, în zona Dobrogei există și o semnificativă desfășurare de efective militare aliate, dispuse în pricipal în Baza Mihail Kogălniceanu, care sunt tot în responsabilitatea medicilor militari constănțeni.
Spitalul Militar de Urgență ”Alexandru Gafencu” rămâne deschis, în același timp, pacienților civili, asigurați ai Casei Naționale de Sănătate. Gama de servicii medicale pe care le poate asigura este impresionantă, la fel și baza materială, care include aparatură modernă. Sigur, sunt încă multe de făcut la acest nivel, mai ales, în zona încadrării cu personal.
Ministrul Fifor s-a arătat foarte mulțumit de dotările spitalului și de calitatea angajaților și a postat de pagina sa de Facebook următoarele rânduri: ”Avem atât soluții în desfășurare, cât și disponibilitatea necondiționată de a sprijini dezvoltarea tuturor unităților medicale militare ale MApN. Memorandum-ul aprobat de Guvernul României, care ne permite încadrarea a aproape 6.500 de posturi vacante în structurile MApN, este în plină aplicare. Am inclus în lista de posturi și câteva sute pentru medici și personal de asistență medicală. În paralel, am suplimentat la 178 numărul locurilor la admiterea în Institutul Medico-Militar și sperăm că vom putea înscrie în toamnă aproape 200 de studenți mediciniști în anul I.”
La Comandamanetul Flotei, aflat în prezent într-un amplu proces de reabilitare, ministrul a dat asigurări că lucrările șa această clădire vor fi finalizate în cel mai scurt timp.
Pe pagina sa de facebook, Mihai Fifor a scris: ”Cu o istorie de aproape 140 de ani, clădirea monumentală, construită cu rafinament în stil neoclasic, este un simbol nu doar al Marinei Militare, ci și al Constanței.
L-am asigurat pe liderul marinarilor militari de întregul sprijin, atât prin asigurarea fondurilor, cât și prin soluții pentru parcurgerea tuturor etapelor procedurale și administrative, pentru ca lucrările să fie finalizate în cel mai scurt timp.
Îmi doresc să putem asista cât mai curând posibil la tradiționalele ceremonii de Ziua Marinei din sediul pe deplin funcțional al Comandamentului Flotei și nu de pe o terasă provizoriu amenajată.
Din păcate, acest lucru nu va fi posibil în acest an (deși ar fi fost extraordinar, având în vedere că suntem în plin Centenar al Marii Uniri), dar ceea ce putem cu siguranță să facem este să scurtăm la maximum posibil intervalele de acțiune.
Marinarii militari, constănțenii și toți turiștii care vizitează vechiul Tomis așteaptă cu siguranță să admire strălucitorul sediu fără schele și șantier.”
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta