Nicolae Moga, noul ministru al Afacerilor Interne, le-a transmis jandarmilor că nu-și dorește să mai vadă români bătuți pe stradă, dacă aceștia respectă legea. De asemenea, Moga le-a transmis angajaților MAI că vor fi decapitați dacă mint sau nu-și fac datoria impusă de lege.
“Funcţia asta de ministru al Afacerilor Interne este o funcţie politică într-o structură militarizată. Nu se poate un ministru al Afacerilor Interne să nu colaboreze cu toate structurile. Nu se poate, pentru că colaborarea pe informaţii este foarte importantă. 10 august a fost un eveniment nefericit. Acolo lucrurile au fost combinate. Eu cer ca niciun cetăţean, niciun român să nu mai fie bătut de un jandarm atât timp cât respectă legea, dar nici un jandarm să nu fie bătut sau jignit de către un cetăţean răuvoitor care încalcă legea. Acestea sunt lucruri foarte clare pentru mine. Există în democraţie libertate de exprimare, (…) dar, atenţie, trebuie să înţelegem ce modalităţi de lucru, ce sistem să aplicăm la nivelul ordinii publice. Ne place cel din UE, unde suntem membri cu drepturi depline, aşa cum este în Germania, Franţa? Cum e peste Ocean, în America? Atunci, stăm de vorbă şi o să facem aşa cum este acolo. Deocamdată noi avem o lege, nişte regulamente, care trebuie respectate cu stricteţe”, a afirmat el, la sediul MAI. Deocamdată, eu plec cu dreptul, dar vă spun cu sinceritate: cine minte, cine nu-și face datoria nu va colabora cu mine “, a spus Nicolae Moga citat de stiripesurse.ro.