Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că în societatea românească există tendința de a munci cât mai puțin. Declarația a venit în contextul dezbaterii legate de posibilitatea creşterii vârstei de pensionare la 70 de ani, arată România TV.
„Şi eu am semnale în sensul că simt că în societatea românească oamenii vor să se pensioneze cât mai devreme. Mulți din cei care sunt aproape de vârsta pensionării îşi pun problema să se pensioneze cât mai devreme. Există o tendinţă în societatea românească de a munci cat mai puțin. Cred că trebuie o justă măsură pentru a da într-adevăr posibilitatea celor care doresc, dar în același timp de a ţine cont de o tendinţă pe care o văd şi eu în societate, de aceea nu mă grăbesc să iau decizii în lipsa unei discuţii”, a spus ministrul Violeta Alexandru. Sursa: România TV.