Conecteaza-te cu noi
OVIDIUS

Actual

Ministrul Muncii, vizită surpriză la Constanța

Published

on

ministrul muncii

Ministrul muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, s-a deplasat astăzi, 1 septembrie, în Constanța, unde a efectuat o vizită inopinată atât la Inspectoratul Teritorial de Munca Constanța cât și la celelalte instituții care își desfășoară activitatea în același sediu – Casa Județeană de Pensii, respectiv Agenția Județeana de Plăți și Inspecție Socială.

Scopul vizitei a fost acela de-a se întâlni cu reprezentanții celor trei instituții din subordinea ministerului muncii și  de a discuta personal cu fiecare salariat al instituției  în parte, pentru a identifica realitatea din teren și a se informa direct cu privire la  problemele cu care aceștia se confruntă.

Vizita s-a desfășurat pe parcursul mai multor ore, timp în care ministrul muncii a dezbătut cu salariații  celor trei instituții toat e problemele pe care aceștia le întâmpină În activitatea pe care o desfășoară,  purtând discuții directe cu aceștia și solicitând permanent  informații și propuneri privind modul în care se poate îmbunăți concret activitatea desfășurată.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions