Ministrul Sănătății, Sorina Pintea a participat vineri seara la Neptun, la cea de-a II-a ediție a Congresului internațional al Evaluatorilor de servicii medicale. La Congres au participat peste 120 de persoane din sistemul medical dar și din mediul academic.
Ediția din acest an a Congesului a avut ca tema Managementul calității serviciilor medicale/acreditarea serviciilor medicale din ambulatoriu iar toți cei prezenți, manageri de spitale , medici, profesori universitari, evaluatori de servicii medicale, asistenți medicali dar și alte categorii socioprofesionle care au legătură cu sistemul medical, pe lîngă lucrările prezentate, au avut ocazia să discute cu ministrul Sănătății despre problemele cu care se confruntă în desfășurarea actului medical.
Prezența ministrului Sorina Pintea a generat un dialog constructiv cu participanții despre necesitatea calității serviciilor medicale dar și despre salarizarea din sistemul sanitar. Ministrul Sănătății a promis că se va implica în modificarea Ordinului 975/2012 privind implemetarea managementului calității serviciilor medicale în cadrul unităților sanitare cu paturi din rețeaua Ministerului Sănătății și a autorităților administrației publice locale.
În încheierea lucrărilor, ministrul Sorina Pintea a primit din partea președintelului Asociației Evaluatorilor de Servicii Medicale, Vasilică Rusu, o diplomă de excelență și a fost invitată să facă parte din marea familie evaluatorilor.