În cursul zilei de azi, ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a efectuat o vizită în județul Constanța, la o zi după ce a declarat că la Brașov și Constanța sunt focare de coronavirus în care personalul medical este intens infectat. Ministrul a vizitat Spitalul de Boli Infecțioase, spațiile de carantină și Spitalul Județean din Constanța. Nelu Tătaru a discutat la fața locului cu autoritățile locale medicale și administrative, dar mai ales cu personalul medical implicat direct în actul medical.
„Azi am fost la Spitalul de boli infecțioase din Constanța, am fost în zona de carantină de la Techirghiol, la spitalul militar mobil și la Spitalul Județean. La spitalul de infecțioase am vorbit cu personalul medical care a arătat o activitate destul de intensă, dar rutina de zi cu zi a făcut ca patologia să le fie la îndemână, iar tratamentul pe care îl acceptă în acest moment este unul cu rezultate destul de bune. Am vrut să văd și Constanța tocmai prin prisma că vizitele vor da roade. Avem trei medici infectați și cinci persoane din personalul auxiliar. Avem peste 800 de carantinați, în contextul în care am avut în care am avut și un aflux de cetățeni străini din afara Constanței. La acest moment efectiv în tratament pacienți cu patologie medie, moderată, ușor severă, avem un pacient în stare critică, un medic de familie, și care este pe terapie intensivă.“, a spus Tătaru.
Ministrul Sănătății a precizat că în județul Constanța situația nu este atât de gravă, dar este un posibil focar și nu vrea să deraieze așa cum s-a întâmplat la Suceava.
„Este un potențial focar și trebuie avem grijă să aplicăm măsuri de izolare, carantinare și distanțare socială. Trebuie să avem grijă de personalul nostru medical. În acest moment, sunt 77 de cadre medicale izolate la nivelul județului Constanța. Am văzut că circuitele medicale se respectă la Infecțioase. Am văzut că Spitalul Județean nu este în prima linie și atunci Infecțioasele și spitalele de suport vor suplini apariția mai multor cazuri. Menționez că ne gândim ca atunci când spitalele de suport ajung la jumătate, cazurile ușoare și medii, ori asimptomatice, să meargă către domiciliu, printr-un punct tampon.“, a punctat ministrul.
Ministrul a spus că la Techirghiol condițiile sunt foarte bune, iar cei din carantină i-au mulțumit. Tătaru a spus că va vizita toate locurile unde sunt mai mult de 100 de cazuri de coronavirus și se va asigura că nu se va ajunge ca la Suceava, care „un caz pierdut.
Ministru Sănătății a mai punctat că la nivelul județului Constanța sunt 28 de paturi cu ventilatoare, și „sunt suficiente pentru momentul actual.“