Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății s-a răzgândit în privința măștilor textile purtate la școală. Dacă în urmă cu doar o săptămână anunța ca acestea nu vor mai fi permise, acum afirmă că rămân o opțiune pentru elevii de clasele primare.
“Concluzia la care am ajuns împreună cu specialiștii și cu Ministerul Educației a fost că vom permite pentru clasele primare atât măști textile, cât și măști medicale, dar vom recomanda ferm, vom obliga practic, portul măștilor de uz medical la clasele gimnaziale și liceale”, a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihailă, la Digi24.
Important de amintit este și că, indiferent de rata de incidență a infectărilor cu SARS CoV2, elevii și profesorii trebuie să poarte mască tot timpul în care se află în interiorul școlii. Conform ministrului Sănătății, pentru copiii de clasele 0-IV părinții pot alege să le dea măști din material textil sau măști prevăzute pentru uz medical.