Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Ministrul Turismului nu înlocuiește frunza cu oaia. “O schimbare a brandului de țară, ar însemna să dăm 850.000 euro Comisiei Europene”

Published

on

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a declarat marţi, la Parlament, că ministerul nu intenţionează să schimbe brandul de ţară, deoarece România ar trebuit să plătească 850.000 euro Comisiei Europene, fiind doar o discuţie „principială”, în condiţiile în care Ministerul Turismului trebuie să realizeze şase broşuri de promovare a ţării, care vor fi prezentate la târgurile interne şi international, informează News.ro.

„Am lansat o idee principială, că de aceea este Comitet consultativ în Turism, să ne consultăm. Bineînţeles că cineva de acolo a luat în băşcălie şi a trebuit să înceapă să fie de rea credinţă şi să analizeze altfel această discuţie. Este vreo ruşine că discutăm despre simbolurile României, despre Mioriţa? Este vreo ruşine că ne folosim de legendele României? În primul rând trebuie să ne gândim că trebuie să promovăm România în interiorul ei, pentru că cei mai mulţi turişti sunt în interiorul României, apoi trebuie să ne gândim la cei trei milioane de români, de cetăţeni români, care vin de două ori pe an şi cheltuiesc bani în activitatea această turistică din România. Mulţi dintre ei şi-au şi dezvoltat afaceri în turismul din România. Este vreo ruşine că le reamintim românilor de legende şi de simbolurile naţionale?”, a afirmat Mircea Titus Dobre, referindu-se la discuţiile avute săptămâna trecută cu oamenii de afaceri din turism.

Ministrul a subliniat faptul că „nu este vorba de schimbarea brandului de ţară, nu se poate schimba brandul de ţară, că asta ar însemna să dăm înapoi Comisiei Europene 850.000 de euro, ceea ce nu se poate şi nu cred că vreun conducător al unei instituţii publice îşi asumă aşa ceva”.

„Este o discuţie principială pentru că noi, în momentul de faţă, avem de realizat nişte broşuri, şase la număr, care o să înceapă o achiziţie publică la Ministerul Turismului. Pe lângă asta, mai este promovarea pe partea de media online (…). Brandul de ţară nu se poate schimba până în 2020”, a conchis ministrul Turismului.

Advertisement
usr

Profit.ro a scris că Ministrul Turismului, Mircea Dobre, i-a anunţat săptămâna trecută pe oamenii de afaceri din domeniu că şi-a propus să schimbe brandul turistic al României, urmând să înlocuiască celebra frunză a Elenei Udrea cu o oaie, pentru a construi imaginea turistică a ţării în jurul legendei Mioriţa. Turoperatorii dezaprobă schimbarea brandului, spunând că în turism sunt probleme mult mai importante de rezolvat, şi ironizează ideea de a înlocui frunza cu o oaie. Mioriţa, cred ei, este o legendă tristă, pesimistă, cu trei români care se omoară între ei, iar oaia în sine e percepută ca un animal stupid şi supus. Aceste lucruri îi fac pe turoperatori să considere neinspirată asocierea dintre Mioriţa şi turismul românesc.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions