Conecteaza-te cu noi
palaz

Societate

Minori infractori! Șase copii au comis tâlhării și furturi!

Published

on

Urmare a cercetărilor în cazul comiterii unor infracțiuni contra patrimoniului, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța l-au depistat pe Ș.M. de 14 ani, din Constanța, bănuit de săvârșirea faptelor. Astfel, în perioada 25 august – 5 octombrie a.c., minorul în cauză, alături de alți trei minori, S.M. de 16 ani (cercetat în stare de arest preventiv), I.M. de 13 ani și M.M. de 12 ani (ambii cercetați în stare de libertate), ar fi săvârșit patru fapte de tâlhărie calificată, o faptă de tâlhărie, trei fapte de complicitate la tâlhărie calificată și una de complicitate la tâlhărie, pe raza municipiului Constanța, asupra a 5 femei și 4 bărbați. Prejudiciul de aproximativ 2.200 lei a fost recuperat în proporție de 10% și predat persoanelor vătămate. Polițiștii constănțeni l-au reținut pe Ș.M., pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, fiind introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța, iar la data de 13 octombrie a.c., va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Un alt caz în care au fost implicați minori a avut loc la Medgidia. Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Medgidia i-au depistat pe Ș.G.-R. de 12 ani și Ș.S. de 14 ani, din municipiul Medgidia, bănuiți de săvârșirea faptelor. Astfel, în noaptea de 25/26 septembrie a.c., minorii în cauză ar fi pătruns în locuința unei femei de 45 de ani, din Medgidia, de unde ar fi sustras un telefon și o boxă audio. De asemenea, la data de 5 octombrie a.c., cei doi minori ar fi sustras un telefon mobil aparținând unui tânăr de 19 ani, pe o stradă din municipiul Medgidia. Polițiștii constănțeni continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a persoanelor în cauză.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions