Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Mircea Banias, un nou atac dur la adresa lui Tăriceanu: “A pus în pericol existența partidului pe care l-am fondat”

Published

on

Nu doar PSD și PNL și caută drumul politic, în această perioadă, și în ALDE este zbatere mare. Conducerea formațiunii este contestată, liderii nu recunosc alegerea lui Tăriceanu drept președinte al ALDE, iar instanța va decide dacă congresul este statutar abia luna viitoare. În tot acest timp, deputatul ALDE Mircea Banias răspunde liderilor de la centru, după o informare a “direcției de comunicare” a ALDE.

Banias face următoarele precizări:

“Acest așa-zis comunicat este o înșiruire de invective, neadevăruri și manipulări. M-am obișnuit ca in ultima perioada rarele mesaje care vin dinspre ALDE sa fie neasumate și sa constituie încercări penibile de inducere in eroare a opiniei publice. Se pare ca minciuna face parte din modul de viața a celor care, in mod ilegal, nestatutar și nedemocratic au acaparat puterea, intr-o maniera ostila, in partid. Astfel, deși se susține cu obstinație acest lucru, Daniel Constantin nu a semnat alături de mine și de alti colegi solicitarea adresată instanței de judecată prin care sa se constate convocarea nestatutară a Congresului din aprilie. Acesta cauza se afla încă pe rol, in stare de judecată la fond, neexistând pana la aceasta data o soluție a completului de judecată, cu atât mai puțin una care sa fie favorabilă lui ALDE-Tariceanu, cum, in mod mincinos, se susține in comunicat. Totodata, instanța, in data de 14 Iunie 2017, a refuzat înregistrarea noului statut și a noii conduceri, dând termen de judecată 25 Iulie 2017. Pe cale de consecință, conform registrului partidelor politice, conducerea ALDE este asigurata, in acest moment de doi copreședinți, respectiv Daniel Constantin și Calin Anton Popescu Tariceanu. In legătura cu afirmatia ca noi, cei care am “îndrăznit” sa ne opunem unor decizii discreționare, am fi devenit membri ai unui alt partid, doresc sa precizez ca acest lucru este nereal, neexistând in registrul partidelor politice, la aceasta data, vreo alta formațiune politica din care sa facem parte, iar excluderea noastră din ALDE este abuziva și nula de drept. Aplicarea prevederilor noului statut, cu încălcarea flagranta a legii partidelor politice, denota disprețul profund pe care aceste personaje il au fata de legile tarii. Mai mult, au pus in pericol, de o maniera iresponsabile, însăși existența partidului pe care l-am fondat”.

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions