Deputatul de Constanța al PRO România, Mircea-Titus Dobre, spune, într-o postare pe Facebook, că este revoltat de faptul că ministrul Educației, Monica Anisie, a introdus o declarație-tip obligatorie pentru părinţii care îşi vor duce copiii la şcoală. Adultul semnează că nu îşi va trimite copilul la cursuri dacă cel mic este suspect de Covid sau a intrat în contact cu o persoană infectată. Parlamentarul este indignat și de faptul că ministrul Anisie îi amenință pe părinți cu Codul Penal dacă mint în declarație.
„Dragi români,
Ca părinte al unui copil de gimnaziu și ca politician, sunt indignat de șirul interminabil de gafe, bâlbe și abuzuri care vin din partea Ministerului Educației.
Vă rog și vă îndemn să nu semnați această declarație abuzivă – cea mai recentă invenție a ministrului Anisie Monica, cea care parcă se străduiește să distrugă tot ce a mai rămas din sistemul nostru de educație. Cu o colosală incompetență, ne impune acum un document care sfidează legislația în vigoare.
Nu poți veni în fața românilor să inventezi o declarație pe proprie răspundere în care, la final, să faci trimitere la Codul Penal. În orice lege sunt prevăzute sancțiuni pentru cei ce încalcă prevederile legale, nefiind necesare alte declarații – mai ales cu trimitere la Codul Penal.
Această declarație este abuzivă și se face o suprareglementare, fără a avea la bază un temei legal. Este doar o invenție a acestui ministru care ne uimește prin incompetență.
În logica ei, ar trebui să semneze și ea același tip de declarație pe proprie răspundere, cu trimitere la Codul Penal, pentru tot ce face la minister! Dacă ar fi făcut așa ceva, ar fi avut mii de dosare penale pe numele ei, până azi.
Să stea liniștită dna Anisie, că nu va sta nimeni să înregistreze cursurile, pentru că nu acesta este scopul părinților. Sunt părinte și mă interesează ca și copilul meu și toți copiii să aibă acces la un sistem de educație cât mai performant, dar din păcate, acest guvern din care face parte și Anisie Monica nu face altceva decât să îngroape și umbra de învățământ care mai exista, provocând haosul în care se zbat profesorii, elevii și părinții. Din păcate profesorii sunt folosiți, fiind băgați la mijloc, ca intermediari între guvernul ucigaș al sistemului de învățământ și părinți… însă singurii care au DOAR de pierdut din tot ceea ce se întâmplă în sistemul de învățământ actual, sunt copiii.“, spune Mircea Dobre.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta