Seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus, care a murit vineri, la varsta de 100 de ani, va fi inmormantat, luni dupa-amiaza, la cimitirul Viisoara din municipiul Ploiesti, scrie Agerpres. Potrivit programului anuntat anterior de PNL, slujba de inmormantare va avea loc de la ora 12,00, la biserica Buna Vestire din Ploiesti, unde sicriul cu trupul neinsufletit a fost depus duminica dupa-amiaza, inhumarea urmand sa fie facuta la Cimitirul Viisoara.
Mircea Ionescu Quintus a murit vineri dupa-amiaza, la domiciliul sau, dupa ce in ultimele doua saptamani s-a simtit foarte rau.
Pe parcursul zilei de duminica, printre cei care i-au adus un ultim omagiu lui Mircea Ionescu Quintus s-au aflat fostul patron al echipei Rapid, George Copos, Valeriu Stoica, fost lider al PNL si fost ministru al Justitiei, si directorul Serviciului Roman de Informatii, Eduard Hellvig, in timp ce presedintele Klaus Iohannis si premierul Mihai Tudose au trimis cate o coroana de flori.
PNL Constanța, in memoriam!
Partidul Național Liberal a primit cu mare tristețe vestea încetării din viață a celui mai iubit și apreciat membru al său, domnul Mircea Ionescu Quintus, președintele nostru de onoare. Viața domnului președinte Mircea Ionescu Quintus este un model pentru orice liberal, pentru orice român. O viață pusă în slujba națiunii române, o viață pusă în slujba PNL.
Participant direct la multe momente cruciale din istoria modernă a României, domnul președinte Quintus este un exemplu de rezistență în fața greutăților istoriei. Credința în valorile democrației și ale liberalismului, patriotismul de cea mai pură esență, omenia, umorul și forța spiritului l-au ajutat să înfrunte timpurile și să fie un învingător.
Este liberalul a cărui viață se suprapune cel mai mult cu istoria Partidului Național Liberal. A iubit acest partid și a ținut la el cu toată puterea sufletului său mare. A știut să țină vii istoria și tradițiile liberale și a avut înțelepciunea să deschidă PNL spre generațiile tinere. A contribuit decisiv la renașterea, înnoirea și unitatea partidului. A fost un exemplu de atașament față de partidul care îi datorează atâtea. Nimeni nu poate uita cum, în ciuda vârstei înaintate, punea atâta energie și pasiune în susținerea ideilor liberale, venea întotdeauna cu un sfat util pentru partid. A făcut-o până în ultimele zile de viață.
Spiritul său, valorile în care a crezut și de la care nu a abdicat nici măcar o clipă vor rămâne vii în rândurile PNL. Este datoria noastră de onoare față de cel care ne-a fost mentor și părinte politic.
A fost un suflet bun și cald, un mare Om și un mare Român.
Suntem alături de familia domnului Mircea Ionescu Quintus căreia îi transmitem condoleanțe și un gând bun din partea fiecărui liberal. Partidul Național Liberal este marea familie a domnului Quintus.
Dumnezeu să-l odihnească!