Administratie
Miting cetățenesc? Vrabie a pichetat Prefectura cu angajații Primăriei Medgidia
Published
6 ani agoon
Vrabie a pichetat Prefectura cu aproximativ 100 de oameni. Surse: cei mai mulți sunt angajații Primăriei Medgidia. Printre cei care au venit de la Medgidia să-l susțină pe Vrabie se regăsesc și șeful DGPP Medgidia, directorul Clubului Sportiv din municipiu, dar și Mihai Mocanu de la Poliția Locală. Edilul a anunțat pe toate căile de comunicare posibile că vine la Constanța cu cetățeni, oameni din Medgidia. A venit cu angajații Primăriei a cărei activitate o coordonează, tot cetățeni și ei, evident, dar plătiți de la buget.
Valentin Vrabie, primarul municipiului Medgidia, continuă seria protestelor organizate în fața instituțiilor publice. După ce în 2014 a cerut dreptate pentru locuitorii din comuna Peștera în fața Consiliului Județean Constanța și îl acuza pe Nicușor Constantinescu, pe atunci președinte al CJ Constanța, de faptul că nu oferă sprijin financiar în vederea derulării proiectelor locale, astăzi, edilul Medgidiei îl acuză de lipsă de transparență pe prefectul Constanței, Dumitru Jeacă.
În războiul politico – administrativ al lui Vrabie cu autoritățile locale, județene și centrale și-a făcut loc și directorul Regiei de Apă, Felix Stroe, pe care primarul din Medgidia îl face complice la situația pe care o prezintă.
“Domnul prefect este jeaca lui Stroe și îl protejează” și “Stroe, nu o să reziști nici cu mii de securiști” – sunt doar două dintre mesajele cu care cei aproape 100 de oameni din Medgidia, printre ei și angajați ai instituțiilor publice din municipiul Medgidia, au venit în fața Instituției Prefectului.
Amintim că săptămâna trecută, primarul Vrabie a anunțat public faptul că intenționează să organizeze o serie de proteste în fața Prefecturii Constanța, după ce, spune el, prefectul Dumitru Jeacă nu răspunde chemării administrației din Medgidia care intenționează să organizeze referendum în vederea dizolvării Consiliului Local.
Istoria unui referendum cu morți scoși din liste de prefect
În data de 29 octombrie, primarul Vrabie i se adresa prefectului Jeacă într-o scrisoare deschisă pentru a soluționa problemele pe care acesta susține că le are municipiul Medgidia. Printre acestea și solicitarea demarării referendumului local privind dizolvarea Consiliului Local Medgidia. Cu această ocazie, Vrabie aduce în prim plan partea sentimentală a chestiunii și îi amintește prefectului locul unde s-a născut, Medgidia…
“Vă aduc la cunoștință că în birourile instituției pe care dumneavoastră pretindeți că o conduceți, zac de câteva luni bune adrese înaintate de primăria municipiului Medgidia, pe care cu bună știință le ignorați. De aceste acte depind destinele a zeci de mii de cetățeni pe care eu îi reprezint și pe care dumneavoastră prin indiferență îi condamnați la un trai anevoios și cenușiu.
Este vorba despre adresele nr. 10046, 10047, 10048/09.08.2018, prin care se face revenire la adrese mai vechi depuse la dumneavoastră, referitoare la hotărâri de Consiliu Local adoptate de consilierii municipali din Medgidia, cu încălcarea flagrantă a legii. De asemenea, fac referire la adresa nr. 11406/11.09.2018 referitoare la solicitarea demarării referendumului local privind dizolvarea Consiliului Local Medgidia.
Cetățenii municipiului Medgidia, unde și dumneavoastră v-ați născut, au dreptul legal să își decidă singuri soarta însă obediența dumneavoastră față de mai marii partidului, care v-au numit în această funcție efemeră, îi impiedică să facă acest lucru. Vă enumăr în cele ce urmează trei chestiuni extrem de importante pe care nu voi reuși să le duc la bun sfârșit, din cauza unui consiliu local ostil cetățenilor municipiului Medgidia, pe care dumneavoastră îl girați:
– Reducerea cu 50% a tarifului apei furnizate de operatorul SC RAJA SA;
– Imposibilitatea accesării unei finanțări de peste 5 MILIOANE de euro pentru reabilitarea, extinderea și dotarea Casei de Cultură „I. N. Roman” din municipiul Medgidia;
– Reorganizarea administrativă care ar fi dus la o eficientizare a activității administrației publice locale. În acest moment, proasta funcționare a diferitelor compartimente administrative duce la nemulțuniri, total justificate, ale locuitorilor acestui oraș.
Ținând cont de cele menționate anterior, vă solicit imperativ intervenţia pentru rezolvarea situațiilor create. În mod respectuos vă aduc la cunoștință faptul că cetățenii municipiului Medgidia vor picheta zilnic, pe termen nelimitat, sediul Prefecturii Județului Constanța, dacă în decursul acestei săptămâni nu veți da curs acestei solicitări.
Consider că nu ar trebui să vă pătați onoarea intrând în hățișuri politice care nu vă fac cinste și nu ar trebui să lăsați mizele altora să vă atragă în mlaștini din care nu veți mai putea ieși. Nu lăsați, vă rog, presiunile politice să vă afecteze cariera și demonstrați că cinstea și corectitudinea sunt atributele care vă definesc!”
Termenul așteptat pentru răspuns era de o săptămână. Cum prefectul nu a răspuns în timpul acordat de primar, Vrabie a anunțat protestul. Tot pe Facebook. Acesta a fost momentul în care morții au fost scoși din listele cu semnături trimise de Vrabie la Prefectură. 38 a notat prefectul Dumitru Jeacă:
“Concluziile acestor verificări evidențiază următoarele:
- totalul solicitanților înscriși în lista este de 10.400
- o persoană are mandat de urmărire generală emis pe numele său
- 38 persoane figurează ca fiind decedate înainte de data întocmirii listei
- 11 persoane figurează ca fiind decedate după data întocmirii listei
- 14 persoane au domiciliul schimbat după data întocmirii listei
- 52 persoane figurează ca având domiciliul schimbat înainte de data întocmirii listei
- 796 persoane figurează în Registrului Național de Evidență a Persoanelor cu un alt act de identitate valabil la momentul întocmirii listei
- 189 persoane nu au putut fi identificate în Registrului Național de Evidență a Persoanelor
- 743 persoane figurează în listă cu documente de identitate aparținând altor persoane
- 5 persoane nu au putut fi identificate datorită scrisului ilizibil
- 9 persoane nu au certificat prin semnatură datele înscrise
- pentru 36 persoane au fost identificate diverse neconcordanțe (10 persoane au semnat de două ori, 1 persoană este minor etc. ).
În considerarea confirmării unor suspiciuni de nelegalitate, prefectul a solicitat organelor judiciare abilitate să continue, cu celeritate, verificările asupra aspectelor sus-menționate.”
Detalii găsiți aici:
38 de morți și un urmărit general pe lista lui Vrabie pentru Referendum
Mărire și decădere
Nu mai e nicio noutate pentru nimeni că Vrabie a fost primit la Medgidia cu aplauze și mult capital electoral. De atunci, de la alegerile locale din anul 2016, edilul ales al municipiului Megidia a pierdut orașul. Luăm în calcul prin această afirmație mitingul pe care Vrabie l-a organizat în luna mai a.c., manifestare publică la care nu a reușit să adune mai mult de 500 de locuitori.
În luna mai a.c., printr-o campanie agresivă în mediul online, edilul din Medgidia i-a chemat pe oameni în stradă pentru a pune condiții companiei de apă, pentru următorii ani și nu au lipsit incidentele. “Ordinea.ro” a notat evenimentele din ziua mitingului și vi le reamintim punându-vă la dispoziție următorul articol:
“Domnul prefect face jocuri politice”
Astăzi, acuzațiile primarului nu sunt diferite și scot la iveală aceleași supărări vechi ale lui Valentin Vrabie: RAJA și Felix Stroe, chiar dacă mitingul avea ca temă referendumul privind dizolvarea Consiliului Local Medgidia.
“MEDGIDIA MERITĂ MAI MULT! Protestul locuitorilor municipiului Medgidia împotriva Prefecturii Constanța, instituție care ignoră solicitarile cetațenilor”, acesta a fost motto-ul cu care Vrabie a venit la Constanța și prin care îl acuză pe reprezentantul Guvernului în teritoriu că face “jocuri politice”.
În susținerea celor transmise, vă punem la dispoziție imaginile filmate live de Alpha Media .
Precizare! Mitingul a fost suspendat astăzi, prin decizia primarului Vrabie, care a anunțat:
“Vom face o comunicare instituțională și apoi vom vedea ce se va întâmpla.”
Important! Remarcăm un singur lucru: pe același model a fost organizat și mitingul pe care același Valentin Vrabie l-a organizat în anul 2014, atunci când era primar al comunei Peștera. Atunci, Vrabie a venit cu garoafe, au spus “Tatăl nostru” și pe acordurile melodiei “Doamne, vino doamne” a lui Valeriu Sterian i-au cerut șefului administrației județene de atunci, Nicușor Constantinesc, să aloce fonduri pentru proiectele locale. Diferența este una singură: atunci, Vrabie a fost însoțit de peste 2.000 de oameni. În mai anul acesta, lui Vrabie i-au fost alături în jur de 500 de locuitori din municipiul Medgidia la mitingul pe care l-a organizat în centrul municipiului, iar astăzi aproape 100 și unii dintre ei sunt angajații instituției a cărei activitate o coordonează.
Comentarii pe Facebook
Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!