De mai bine de-o săptămâna, la inițiativa consilierului local municipal al ALDE, Nicolae Moroianu, se pregătesc documentele în vederea organizării referendumului local care are ca temă demiterea primarului municipiului Mangalia, Cristian Radu.
Moroianu a adus la cunoștința colegilor săi din cadrul CL Mangalia că primarul Cristian Radu nu își îndeplinește atribuțiile oferite prin votul obținut la alegerile locale de anul trecut și ar trebui să plece. Astăzi, Nicolae Moroianu a declarat pentru “Ordinea.ro” că sunt în jur de 50 de puncte strânse într-un document pentru care Cristian Radu nu trebuie să mai rămână pe fotoliul de primar al municipiului Mangalia. “Astăzi, finalizăm documentele care stau la baza declanșării referendumului local. Alături de colegii mei am pregătit aceste hârtii de care avem nevoie în acest demers, însă vă spun un lucru sigur: sunt 40 – 50 de puncte strânse pentru care Cristian Radu nu trebuie să mai rămână pe scaunul de primar al municipiului Mangalia. Are 5 ani de când toată la banii locuitorilor din Mangalia și oamenii sunt revoltați, își asumă nemulțumirile în mod public și sunt alături de noi, s-au mobilizat și ne sprijină în acest demers privind strângerea de semnături pentru organizarea referendumului de demitere a primarului. Centralizăm acum toate datele și de mâine începem strângerea de semnături. Avem nevoie de 8.700 de semnături pe care să le predăm prefectului și mai apoi să fie declanșat referendumul local. Nu va fi ușor, dar oamenii sunt revoltați și motivați”, a declarat consilierul local Nicolae Moroianu pentru ziarul nostru.
Cristian Radu a candidat independent pentru funcția de primar al municipiului Mangalia la alegerile locale din anul 2012, după care s-a alăturat echipei PNL. Anul trecut, Cristian Radu a obținut un al doilea mandat, candidând din partea liberalilor.
În primăvara acestui an, Radu și-a demonstrat lipsurile administrative prin lăsarea în paragină a mai multor cartiere din oraș, fiind nevoie de intervenția voluntară a Polaris M Holding pentru a tunde iarba cartiere, dar și din stațiuni. De asemenea, la o primă vedere, Mangalia nu arată demnă de un oraș european și nici pregătită să primească turiștii în acest sezon estival. Totodată, oamenii reclamă lipsa locurilor de muncă, precum și lipsa unei strategii pentru dezvoltarea economică a orașului.
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta