Conecteaza-te cu noi
palaz

Exclusiv

Mormântul din curtea blocului. Retrocedările lui Mazăre au şi valoare arheologică

Published

on

Una dintre retrocedările dubioase marca Radu Mazăre în complicitate cu fosta şefă de la Direcţia patrimoniu din Primăria Constanţa, Ramona Dospinescu îşi produce acum efectul la aproape 14 ani de la decizia de primar pe care Radu Mazăre a dat-o pe numele mandatarilor familei Gardef şi Cănănău, Holand Development Group şi Ene Daniel. Fără nicio logică din punct de vedere urbanistic, pe strada Sarmisegetuza, la numărul unu, în curtea din spatele blocului SO care are fațada la bulevardul Tomis, a fost retrocedată suprafața de 371 mp. Locatarilor le-a mai rămas o cale de acces spre intrarea în bloc de câțiva metri şi în viitor vor putea juca într-un show de tip Big brother cu viitori locatari ai vilei cu două etaje ce se va ridica în fosta lor curte interioară. Acest teren a facut obiectul anchetei din dosarul ”Retrocedărilor” unde inculpați sunt Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu şi alte 35 de persoane. Pe acest teren nu s-a pus sechestru pentru că probabil a fost înstrăinat înainte de finalizarea anchetei.

O societate dizolvată a obţinut un Certificat de Urbanism

Inițial proprietarul celor 371 mp a fost Ene Daniel care l-a vândut Andreei Enescu cu 613.000.000 lei vechi, adică aproximativ 14.000 de Euro. Pe 24 septembrie 2004, Enescu Andreea a vândut la rândul ei terenul către SC Penkav SRL cu preţul de 48.000 de Euro. La acel moment, în societatea Penkav acţionari erau doi cetăţeni irlandezi: Thomas Kavanagh şi Pender Matthew Thomas. Pe 29.04.2015, Penkav a obţinut de la Primăria Constanţa Certificatul de Urbanism cu numărul 1346, cu toate că societatea îşi suspendase activitatea pentru perioada 30.05.2012-29.05.2015. Şi, culmea, pe data de 16.11.2015 a fost dizolvată. O dată dizolvată societatea Penkav, terenul a trecut din proprietatea a doi, în proprietatea a şase cetăţeni-asociaţi irlandezi. Planul de situaţie pentru construcţia ce ar urma sa se ridice pe acest teren, eliberat la data de 23.02.2015, se referă la o locuinţă P+2, iar la parter un spaţiu comercial, în timp ce în Certificatul de urbanism cu nr.1346/29.04.2015 se stipulează cât se poate de clar că terenul nu poate fi utilizat în scopul declarat pentru destinația de comerț, deoarece nu se încadrează în destinațiile admise.

Iancu Ciprian antreprenorul cu cel mai mare succes în Primăria Constanța a dezgropat un mormânt în curtea blocului

Pentru a-și construi vila, irlandezii s-au asociat cu antreprenorul român Iancu Ciprian. Părțile își propun ca la finalul construcției clădirii să vândă apartamentele din vilă. Antreprenorul și-a luat obligația să obțină toate aprobările, inclusiv Autorizația de construire. Iancu Ciprian a obţinut de curând Autorizația pentru cercetare arheologică, necesară pentru emiterea Certificatului de descărcare de sarcini arheologice pe numele proprietarilor irlandezi, după ce inițial, obținuse documentul pe numele firmei S.C. Penkav S.R.L, deja dizolvată.

Advertisement
usr

De două săptămâni au demarat săpăturile în curtea blocului pentru fundație. Azi a fost descoperit un mormânt din secolul 4-5 şi șantierul s-a oprit până la definitivarea cercetării arheologice. Doar istoria mai poate opri haosul urbanistic gestionat funcție de interes de angajații Primăriei Constanța.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Absolvent al facultății de jurnalism - presă scrisă București, și-a început activitatea în 1994 la cotidianul Evenimentul zilei, pe funcția de redactor în cadrul secției Investigații. În cariera de jurnalist a mai lucrat la următoarele instituții Mass media: Cotidianul (redactor investigații), România liberă (redactor investigații), Ziua (redactor investigații), Ziua de Constanța (director) Jurnalul Naţional (redactor investigații), Săptămâna Financiară (colaborator), Antena 1 Constanța (director media). A publicat peste 500 de articole de toate genurile jurnalistice.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions