Conecteaza-te cu noi
palaz

Politica

Moţiunea de cenzură a PSD va fi citită, joi, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului

Published

on

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc joi în plen, de la ora 14.00, unde va fi prezentată moţiunea de cenzură a PSD intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor! Jos Guvernul Cîţu!”. Votul urmează să fie dat, într-un plen reunit al Parlamentului.

PSD susţine, în textul moţiunii de cenzură, că „guvernarea perdanţilor a sărăcit România”, iar „absorbţia fondurilor europene este la pământ”.

„Sunteţi doar buni să vă faceţi imagine şi doar vindeţi promisiuni! Nu aţi inaugurat niciun kilometru de autostradă şi nu aţi lansat niciun proiect de la zero ca să înceapă lucrările! Ci doar v-aţi asumat marile proiecte de autostrăzi şi poduri lăsate moştenire de PSD! Nimeni nu o să uite cum zeci de copii au stat în caniculă, iar şeful CFR Călători, Ovidiu Vizante, sfida o ţară întreagă la telefon! Comunităţile locale au fost condamnate la subdezvoltare! Primăriile şi Consiliile judeţene au fost obligate să aloce sume uriaşe pentru lupta cu pandemia. Nici acum Guvernul Cîţu nu le-a decontat aceşti bani”, mai arată documentul.

PSD precizează că „dreapta a instalat un penal la Palatul Victoria”.

„Guvernul României nu poate fi condus de un penal, care a fost condamnat pentru infracţiunea comisă şi care a executat şi închisoare pentru fapta sa.  Culmea cinismului este că fostul deţinut Cîţu reprezintă azi, în mod aberant, tocmai Coaliţia celor care au promis pentru a accede la putere – uitând apoi să şi voteze! –Legea “fără penali în funcţii publice”, conform sursei citate textul moţiunii.

„Fiecare zi cu Guvernul Cîţu în funcţie este o încă o zi în care viaţa românilor va fi şi mai afectată de sărăcie, dezvoltarea comunităţilor locale blocată, iar viitorul ţării este marcat de o îndatorare toxică, care va sacrifica însă generaţii întregi! De aceea, astăzi, întreg Guvernul Cîţu trebuie să plece”, potrivit moţiunii de cenzură.

Advertisement
usr

Liderul social-democraţilor Marcel Ciolacu a susţinut că „voturile PSD nu sunt nici de vânzare şi nici nu o să se încline în faţa unui şantaj, indiferent în faţa cărei personalităţi politice sau ce funcţie politică trecătoare are cineva în statul român”. El a explicat că PSD a aşteptat decizia CCR pentru ca Guvernul condus de Florin Cîţu să nu cadă prin moţiune, după care să fie repus în funcţie în urma constatării conflictului de către Curtea Constituţională.

Dan Barna a afirmat că USR PLUS va vota moţiunea de cenzură a PSD, pentru că marţi a fost o decizie în Biroul Politic al partidului că va fi votată prima moţiune care ajunge la votul în Parlament. „Ar trebui să fie un nivel de schizofrenie destul de mare ca PSD să-şi depună propria moţiune de cenzură şi apoi să nu participe la votul ei, dar nimic nu e exclus”, a adăugat el.

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a precizat că va vota prima moţiune de cenzură care intră în dezbaterea Parlamentului împotriva „Guvernului ilegitim PNL-UDMR”.

În schimb, vicepremierul Kelemen Hunor consideră că actuala criză politică este una „minoră” faţă de criza care va fi generată de creşterea preţurilor la energie. Liderul UDMR crede că „matematic” moţiunea ar putea fi votată, dar susţine ideea refacerii coaliţiei cu USR PLUS.

Totodată, premierul Florin Cîţu a afirmat, întrebat cu cine va negocia în Parlament în vederea susţinerii Guvernului pe care îl conduce, că nu poate dezvălui strategia sa de război, însă va face tot ce este posibil ca românii să aibă în continuare în Executiv cu puteri depline. El a adăugat că o demisie a sa din funcţia de prim-ministru ar fi un gest iresponsabil şi nu ar stinge conflictul politic. (sursa: news.ro)

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions