Astăzi a avut loc, la sediul Inspectoratului Școlar Județean, o conferință de presă susținută ce către inspectorul școlar general, Petrică Miu. A abordat extrem de multe subiecte și printre ele s-a numărat și cel legat de paza elevilor în școli. Așa cum bine știți, în Constanța există 481 de școli. Pe vremuri, nici una dintre ele nu era păzită, din simplu motiv că nu era nevoie de așa ceva. Și ne referim aici la perioada dinainte de anul 1989. Însă, odată cu trecerea anilor și cu apariția a numeroase probleme în care au fost implicați atât elevi cât și profesori, s-a luat decizia ca ele să fie păzite. Iar paznici au fost aleși firme private, pază proprie sau supraveghere video. Iată care este situația concretă în județul nostru: există 153 de unități școlare asigurate cu pază, după cum urmează: 52 dintre ele au pază proprie, 67 au contracte încheiate cu societăți comerciale, 34 au pază mixtă, adică atât pază proprie cât și societăți comerciale. Există și școli care sunt supravegheate cu camere video, respectiv 243. Dintre acestea, în 26 sunt camere instalate doar în interiorul școlilor, 42 au camere în exterior, iar 175 dispun de supraveghere video atât în interiorul cât și în exteriorul școlii. Dacă facem un calcul, vom constata că ne rămân 90 de școli în care nu figurează nici un fel de pază. Semn că fie sunt situate în sate mai amărâte, în care nu există bani pentru firme, fie sunt păzite de către poliția locală, care patrulează și în zona școlilor.