Conecteaza-te cu noi
palaz

Administratie

Municipalitatea din Constanța plătește lunar peste 40.000 de euro chirie pentru două sedii ale SPIT

Published

on

În timp ce municipalitatea deține mai multe sedii, dar care nu se află în cele mai bune condiții, SPIT Constanța plătește zeci de mii de euro pentru două sedii. Viceprimarul Florin Cocargeanu a adus în atenție problema, care spune că vreme de 20 de ani imobilele municipalității au fost lăsate în paragină, iar banii constănțenilor au fost direcționați către interese private în loc să fie investiți în clădirile ce le aparțin de drept.

„Este cunoscut faptul că Primăria și instituțiile subordonate Consiliului Local își desfășoară activitatea în diferite locații, unele dintre ele fiind complet inadecvate, iar în cazul altora se plătesc chirii fabuloase. Astfel, pentru cele două sedii administrative ale Serviciului Public de Impozite și Taxe, se plătesc, lunar, peste 41.000 de euro. Să spunem că în timp ce constănțenii au fost generoși cu diferiți proprietari privați, administrația deține multe clădiri care se pot adapta și recondiționa pentru a găzdui activitățile operaționale de zi cu zi. Desigur, vreme de 20 de ani aceste clădiri au fost lăsate în paragină, iar banii constănțenilor au fost direcționați către interese private în loc să fie investiți în clădirile ce le aparțin de drept, să regenereze urban zone decăzute și să le transforme în nuclee de dezvoltare urbană și nu în ultimul rând să ofere spații generoase pentru desfășurarea activităților conform necesităților prezente și viitoare. Suntem încrezători că demersurile pe care le întreprindem în acest moment, față de cele menționate mai sus, se vor transforma în economii substanțiale la buget pe termen mediu și lung dar și în reabilitări de clădiri demne de un oraș care să-și reconstruiască identitatea. Reducerea orizontului de timp ține de capacitatea tuturor factorilor implicați în înțelegerea interesului general al comunității.“, a spus Cocargeanu.

Sursa foto: facebook.com/Florin-Cocargeanu

Advertisement
usr

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions