Un copil care a dispărut de acasă a fost găsit, în miez de noapte, cu ajutorul câinelui de urmă Bingo, din cadrul Serviciului Criminalistic al IPJ Constanţa.
Potrivit Biroului de presă al IPJ, polițiștii din cadrul Poliției orașului Murfatlar au fost sesizați, în jurul orei 23.00, cu privire la dispariția unui copil în vârstă de 8 ani. Acesta ar fi fost văzut ultima oară în jurul orei 17.30.
Imediat au fost alertate autorităţile, iar poliţişti, inclusiv cei de la Serviciul Criminalistic, însoţiţi de câinele de urmă Bingo, au plecat în căutarea minorului.
În jurul orei 3.30 a nopţii, acesta a fost găsit, într-o baracă improvizată, în zona cartierului în care locuieşte. Micuţul a povestit faptul că s-a plimbat toată noaptea prin nişte grădini din cartierele învecinate, însă nu a dat nici un fel de informaţii referitoate la motivul pentru care a dispărut de acasă.